Teodor Aurelian Popescu, baterist al formatiei Opis Band si membru al Filarmonicii Iasi a fost gasit spanzurat in aceasta dimineata in casa lui din localitatea Dorobanti din judetul Iasi unde locuia împreună cu fiica adoptată.
Motivul sinuciderii ar fi, spun apropiații, o dragoste neîmpărtășită, potrivit site-ului XPress.
“La data de 30 aprilie, polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că l-a găsit decedat pe vecinul său, la domiciliul din comuna Aroneanu.
La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat de 46 de ani.
A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
Poliția face cercetări pentru a stabili circumstanțele decesului.
Credit foto / Sursa: Stirea de Iași