Ion Cantacuzino s-a născut pe 25 noiembrie 1863 la București și a fost fiul politicianului Ion C. Cantacuzino, din vechea familie bizantină Cantacuzino, și al Mariei Mavros, care era fiica generalului Nicolae Mavros. Viitorul medic a fost singurul băiat dintr-o familie care avea încă nouă fete: Sevastița, Elena, Olga, Zoe, Elisabeta, Constanța, Paulina, Maria și Alina. Viitorul medic a fost educat acasă, de profesori particulari, apoi părinții au decis să îl trimită la Paris, unde a urmat Liceul Louis-le-Grand, după absolvirea căruia s-a înscris la Facultatea de Filosofie, la cea de Științe naturale și, în 1887, la Medicină. În 1895, tânărul a obținut titlul de doctor în medicină cu teza: “Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”. Angajat la Institutul Pasteur din Paris, a fost asistentul lui Ilia Ilici Mecinikov, un savant rus cu preocupări în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
În 1896, ajuns la vârsta de 33 de ani, Cantacuzino s-a căsătorit cu Elena Balș, mătușa viitorului medic Matei Balș, și ea membră a unei vechi familii boierești. Doctorul a plecat din nou în străinătate, la Institutul Pasteur, unde a rămas până în 1901, iar la întoarcerea în ţară a fost numit profesor de medicină experimentală la facultatea din Bucureşti şi director general al serviciului sanitar din România. În această perioadă, cuplul Ion și Elena Cantacuzino au avut doi copii, ambii băieți, Jean, născut în 1897, care a devenit inginer, și Alexandru, născut în 1901, care a urmat profesia tatălui său.
Medicul Cantacuzino a înființat primele laboratoare regionale de bacteriologie și igienă din țară care au început să prepare, în 1904, serul antistreptococic și serul antidizenteric, și a devenit cunoscut ca un propovăduitor al regulilor de igienă, făcând personal vizite la locuinţele bolnavilor pentru a controla condiţiile sanitare. Problema paludismului l-a preocupat permanent pe profesor, iar în perioada cât a fost director al Serviciului Sanitar (1908—1910), a iniţiat campanii sistematice de eradicare a bolii în zona Deltei Dunării. Unul dintre colaboratorii săi a consemnat activitatea neobosită pe care o desfăşura în inspecţiile efectuate împreună în focarele de malarie: „Am petrecut zile întregi cu el în această localitate (Anadolchioi), cercetând casă cu casă, pentru a ne da seama de modul cum epidemia se prezintă, de topografia satului şi de varietăţile de anofeli“ (ţânțarii care transmit malaria). În studiul problemelor de epidemiologie, el vedea toate laturile lor, pe cea ştiinţifică alături de cea socială”.
În 1921, a înființat “Institutul de Seruri și Vaccinuri” și “Revista Științelor Medicale” și tot el a fost artizanul modificării radicale ale Legii sanitare din 1910. Noul act i-a purtat numele şi avea prevederi referitoare la selecția medicilor prin concurs şi numirea definitivă numai după un anumit stagiu în postul pe care îl ocupau ca debutanți, dar legea s-a referit și la creșterea retribuţiilor salariaţilor, introducerea pensiilor pentru personalul medical şi introducerea regulilor de igienă în școli. Doctorul a făcut în continuare cercetări privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei și a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică numită, după numele său, “Metoda Cantacuzino”, care este folosită și astăzi în țările unde încă există cazuri de holeră. Datorită insistențelor lui, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG (“Bacilul Calmette-Guérin”) pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. În timpul Primului Război Mondial, Ion Cantacuzino a organizat cu mult entuziasm campanii împotriva epidemiilor bolilor infecțioase, mai ales a celor de tifos exantematic, holeră și malarie. Pasionat de muzică, profesorul obișnuia să cânte pentru familia sa și mergea frecvent la filarmonică, fiind un apropiat al compozitorului Ionel Perlea, directorul Operei Române. De asemenea, a fost, în acea epocă, cel mai mare colecționar de gravuri din țară.
“Ca director general al Serviciului sanitar, prof. Ion Cantacuzino a înfiinţat patru sanatorii, la Bârnova, Bisericani, Cărbuneşti şi Nifon. Tot stăruinţei lui se datoreşte construirea sanatoriului de la Filaret. De la 1926 a luat iniţiativa şi conducerea vaccinării noilor născuţi contra tuberculozei, cu vaccinul “Calmette”, care se prepară la institutul „Dr. Ion Cantacuzino” şi care azi se trimite cu avionul în diferite părţi ale ţării. Colecţiile de fotografii ale copilaşilor sănătoşi şi frumoşi dovedesc că vaccinul imunizează nu numai contra tuberculozei, dar face mai rezistent organismul şi contra altor boli. Conform unei statistici, se poate conta aproximativ, în întreaga lume, pe o jumătate de milion de copii vaccinaţi până în anul 1932, dintre care 350.000 in Franţa, 70.000 în România şi restul de 80.000 in toate celelalte ţari de pe glob, cu o durată de observaţie între 1—10 ani.
Toate aceste vaccinări s-au făcut fără a se semnala mortalitate sau accidente. Cazul nenorocit, izolat, întâmplat la Lübeck (Germania) se atribuie unei simple neglijenţe, datorită unor persoane distrate care au manipulat in mod culpabil substanţe ce nu au voie să stea alături în acelaşi laborator. Prof. Ion Cantacuzino a demonstrat că vaccinul e bun, dar trebuie respectate anumite indicaţii”.
Profesorul Ion Cantacuzino a murit pe 14 ianuarie 1934, la vârsta de 71 de ani, la reședința sa din Piața Lahovary, în prezența familiei, după o scurtă suferință. Vestea dispariței a provocat o mare durere în lumea medicală și în societatea românească interbelică. La locuința defunctului a fost deschisă o carte de condoleanțe în care au semnat cei mai de seamă colegi ai săi, apoi sicriul eminentului medic a fost transportat de foștii studenți la Facultatea de Medicină, unde a fost depus în holul de onoare.
Guvernul a luat decizia să îi organizeze funeralii naționale, dar, conform ultimei lui dorințe, suma ce urma să se cheltuiască pentru aceste evenimente a fost alocată unui fond destinat societății pentru profilaxia tuberculozei. Astfel, cei 200.0000 de lei (dintre care 140.000 de lei proveneau de la Ministerul Muncii și 60.000 de lei de la Ministerul de Finanțe) au ajuns la asociația care funcționa pe lângă Institutul de Seruri și Vaccinuri. De asemenea, în conformitate cu dorința defunctului, cei care intenționau să aducă jerbe sau coroane de flori au fost rugați să doneze banii aceluiași fond. Serviciul funerar a fost oficiat în aula Facultății de Medicină, fiind precedat de un mic omagiu susținut de orchestra Filarmonicii condusă de Ionel Perlea, care a interpretat o arie din opera “Siegfried” a lui Richard Wagner.
Convoiul funerar al marelui profesor a plecat apoi spre Cimitirul Bellu, făcând un mic ocol pe la Institutul de Seruri. Ion Cantacuzino a fost înmormântat provizoriu la Bellu, urmând ca în primăvara următoare să fie transferat în cripta ce a fost construită în interiorul institutului care îi poartă astăzi numele.
Credit foto: Dosare Secrete / www.dosaresecrete.ro
