Avram Iancu a ajuns luni la Basel, Elveția. Bibliotecarul din Petroşani, care a plecat înot pe fluviul Rin pentru a susţine, prin mijloacele sale, aderarea României la Spaţiul Schengen, a străbătut, în opt zile, 170 de kilometri din cursa de peste 1.000 de kilometri pe care şi-a propus-o.
De acum încolo, Avram Iancu va înota doar cu o autorizaţie specială acordată de Administraţia Fluvială, deoarece intră pe canalul navigabil al fluviului.
„Acum (…) este un moment important al cursei. De la km 170 nu se poate înota sub nicio formă fără o autorizaţie specială acordată de către Administraţia Fluvială deoarece se intră pe Canalul Navigabil al fluviului. E momentul să mulţumesc din nou MAE şi tuturor misiunilor diplomatice pentru obţinerea autorizaţiei mele de înot. Aşadar…azi este o zi cu mari emoţii pentru întreg echipajul. Vom face cunoştinţă cu navele mari de transport”, a scrist Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.
Înotătorul din Petroșani a luat startul, pe 16 iulie, în oraşul Konstanz, din Germania, în cursa prin care şi-a propus să străbată întreg cursul fluviului Rin pentru a susţine, prin înot de rezistenţă, proiectul de aderare a României la Spaţiul Schengen.
Sportivul din Petroşani va înota cei 1.032 de kilometri ai fluviului fără costum de neopren sau alte elemente ajutătoare, la fel ca atunci când a devenit primul om din lume care a reuşit să străbată fluviul Dunărea doar prin forţa braţelor. Durata cursei a fost estimată la 35 de zile.
Credit foto: Glasul Cetății.ro