Născut în 1918 în comuna Glodeni, județul Dâmbovița, Ion Banu păstrează la venerabila vârstă de 105 ani aceeași atitudine respectabilă și îmbracă haina militară cu mândrie, fiind parcă desprins din poveștile bunicilor despre eroi.
“Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să mă întorc aici neatins de schije, de bombe sau călcat de șenilele vreunui tanc! Și m-am întors fără o zgârietură”. A reușit să se întoarcă întreg din război deși a participat activ din 1941 până în 1945 când a fost lăsat la vatră
La finalul studiilor, s-a angajat, așa cum era obiceiul vremurilor, dar gândul îi era la carte și armată, după cum chiar el spune.
În contextul declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, dâmbovițeanul este încorporat în armată, la Regimentul 89 Infanterie Brașov, compania cercetare, la vârsta de 21 de ani.
Ulterior, acesta a participat în anul 1941, în cadrul Diviziei 13 Infanterie, la luptele pentru eliberarea Basarabiei și a zonei Odessa.
În toamna anului 1942, Regimentul din care făcea parte a fost dislocat și dispus în dispozitiv de luptă la Cotul Donului.
În primăvara lui ’44, eroul din Glodeni a fost mutat pe frontul din Moldova, participând la bătăliile de apărare din zona Văii Tazlăului și Colindelor Racovei.
A fost lăsat la vatră în luna mai a anului 1945 cu gradul de locotenent major și decorat cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al II-lea Razboi Mondial”.
La mulți ani, cu sănătate! și, așa cum v-ati dorit astăzi, să ne întâlnim și în anul 2030! 🇷🇴
Credit foto: Maior Aura Cojocaru – Baza 1 Logistică Teritorială „Carpatica” / Veteranii Armatei Române