Astăzi, 24 aprilie, este marcată Ziua genocidului religios din Armenia, din primăvara anului 1915. Cunoscut în istorie ca primul stat care a proclamat creștinismul ca religie oficială, Armenia a fost cucerită de Imperiul Otoman, ocupând un teritoriu aflat în nord-estul Turciei de azi. Potrivit historia.ro, după izbucnirea Primului Război Mondial şi apariţia pericolului invaziei ruseşti, otomanii au început să suspecteze loialitatea armenilor și au pregătit un plan de eliminare a acestora, astfel că, în primăvara anului 1915, au fost uciși bărbaţii tineri, iar istoria reține acest episod ca fiind unul dintre cele mai sângeroase masacre. A urmat evacuarea armenilor din patria lor în zona deşertică a Siriei de astăzi. În timpul acestui marș forțat, pe jos, au fost atacați continuu de soldații turci, numărul victimelor ajungând, după unele estimări, la circa un milion și jumătate, scrie Ziarul Lumina.
Ziua de 24 aprilie marchează deci o comemorare ultra sensibilă. Cel care a dat startul este nimeni altul decât Papa Francisc care, cu ocazia celebrării slujbei închinate credincioşilor Bisericii Armeniene Catolice (ataşată de Roma în 1740), a declarat pe 12 aprilie 2015 că „Primul genocid din secolul al XX-lea a fost cel armean”. Papa a păşit pe un câmp minat, orice pas riscând să declanşeze o explozie diplomatică fără precedent. Pe de o parte Papa a spus lucrurilor pe nume, pe de altă parte suveranul pontif doreşte să încurajeze măruntele gesturi aşa-zis pozitive din partea turcilor, chiar dacă aceştia, din multe motive şi din mult orgoliu, nu sunt pregătiţi să-şi recunoască responsabilitatea miilor de crime comise care vor, nu vor stau la baza fondării naţiunii lor moderne.
Acelaşi Papa Francisc a salutat şi gestul preşedintelui Recep Erdogan care pe 23 aprilie 2014 a prezentat (pseudo)condoleanţe nepoţilor „celor care şi-au pierdut viaţa în circumstanţele speciale ale începutului de secol XX”, fără a pronunţa însă numele de „armeni”. Turcii se apără motivând că de fapt este vorba de un război civil în care şi-au pierdut viaţa între 300 şi 500.000 de armeni şi turci, deopotrivă, fără a mai lua în calcul şi masacrul grecilor pontici şi a siriacilor care constituie un genocid complementar. Evident că atrocităţile comise acum un secol nu se potrivesc cu imaginea promovată în prezent, aceea a turcului ospitalier şi generos, nici cu faptul că republica a fost fondată pe mii şi mii de asasinate. Pentru că, istoria înainte de a fi sângeroasă şi nemiloasă, este mai ales parşivă şi cred că aceste condoleanţe au fost şi rămân pur şi simplu derizorii, ca să nu spun praf în ochi, scrie Adevarul.ro.
Genocidul armenilor a fost o succesiune planificată de masacre şi deportări petrecute pe teritoriul actual al Turciei, Siriei, Libanului şi Irakului (pentru o înţelegere mai amplă a acestui eveniment vă propun spre lectură complexul Dosar 1915 publicat de revista Observator Cultural. Pentru că acum o sută de ani Comitetul Central Unionist, organul de guvernământ al grupului ultranaţionalist numit „Junii turci”, a decis eliminarea armenilor în mai multe etape. Mai întâi bărbaţii între 20 şi 40 de ani au fost regrupaţi în sânul celei de-a III-a armate turce, printre care 120.000 de soldaţi creştini, dezarmaţi, au fost masacraţi pe grupuri restrânse începând cu februarie 2015. Se elimină mai întâi forţa braţelor şi se continuă cu elitele şi liderii comunităţii armene din Constantinopol care îşi găsesc sfârşitul în pogromul petrecut între 24-25 aprilie 1915. Etapa următoare este eradicarea populaţiilor creştine din Silicia şi Anatolia orientală (iunie-august 1915): satele sunt golite de locuitori în sensul în care aceştia sunt fie ucişi pe loc, fie sunt obligaţi să mărşăluiască lipsiţi de hrană, apa şi adăpost în deşerturile din Siria şi Irak, fie sunt torturaţi şi deportaţi în lagărele de concentrare construite de-a lungul Eufratului, osemintele lor contopindu-se cu nisipul fierbinte al deşertului.
