Volodimir Zelenski face acuzații grave. El spune că Ucraina a pierdut „6 luni” din cauza blocajului din Congresul SUA.
Neînțelegerile dintre democrați și republicani din Congres privind pachetul de sprijin militar destinat Ucrainei, de 60 de miliarde de dolari, a făcut Ucraina „să dea înapoi” pe front, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu acordat pentru cotidianul american Washington Post, citat de news.ro.
„Am pierdut șase luni”, deplânge Volodimir Zelenski. „Dacă nu există o susținere americană, asta înseamnă că nu avem apărare aeriană, nu avem rachete Patriot, nu avem bruiaje în războiul electronic, nu avem obuze de artilerie de 155 de milimetri. Asta înseamnă că vom da înapoi etapă cu etapă, pas cu pas”, a afirmat liderul de la Kiev, potrivit Realitatea.
El a subliniat că Ucraina are nevoie de armament pentru a rezista pe front, oferind drept exemplu rachete cu rază lungă de acțiune care să lovească ținte din Crimeea de unde pleacă avioanele care bombardează Ucraina.
„Nu mai putem pierde timp. Ucraina nu poate să fie o problemă politică între partide”, a declarat el. „Dacă Ucraina cade, Putin va împărți lumea”, a avertizat Zelenski.
El a arătat că armata ucraineană „a reușit să stabilizeze” situația, dar este blocată pe actualele poziții din lipsă de armament.
„Dacă nu luați măsuri de pregătire a unei noi contraofensive, Rusia o va face. Acesta este lucrul pe care l-am învățat în acest război: dacă voi nu o faceți, Rusia o va face”, a mai afirmat Volodimir Zelenski.
Volodimir Zelenski l-a catalogat pe Joe Biden drept „prudent” în furnizarea de armament, pentru că „se teme de un atac nuclear rus”.
Credit foto / Sursa: ActiveNews