Gândurile unei voluntare pot fi apăsate mai tot timpul de oboseală și de alte probleme ce pot apărea vrând-nevrând. Vă voi împărtăși în următoarele rânduri câteva gânduri despre voluntariat și opinia mea, în mare, prin prisma a ceea ce am experimentat fiind voluntară.
De curând am absolvit cursurile Liceului Pedagogic „Nicolae-Iorga” Botoșani – profil învățător-educatoare, promoția 2023. Sunt pasionată de activitățile sportive, dans și plimbările în natură. Școala a reprezentat mereu un interes major pentru mine,în ciuda faptului că nu am fost de părere că toate materiile studiate își au locul în programa școlară. Pedagogia, psihologia, limba și literatura română și limbile străine au fost materiile mele preferate din liceu. Examenul de bacalaureat a fost una dintre cele mai mari frici ale mele, dar nu a fost o frică de a nu-l promova, ci frica de a nu ajunge la nivelul propriilor așteptări. Nu l-am văzut niciodată ca pe un examen ce viza inteligența elevilor, mai degrabă l-am considerat examenul ce testa capacitatea elevilor de a reține o mulțime de informații care, poate, nu le vor fi necesare în carierele viitoare. Singura probă pe care am considerat cu adevărat utilă elevilor a fost cea la alegere, în cazul meu psihologia, deoarece această probă putea fi chiar de folos pentru alegerea ulterioară a unei facultăți cu o specializare anume. Totuși, examenul maturității a supus elevii la un stres și efort considerabil, a cărui rezultate au arătat interesul real al elevilor pentru propriul viitor. Importante pentru un elev, după părerea mea, sunt activitățile extrașcolare. Alegerea unei activități de genul, ce poate părea banală, poate reprezenta un stimul important în dezvoltarea personalității acestuia.
Am avut ocazia de a deveni parte a unei asociații de voluntariat, crezând că va fi ceva „de o vară”. Nu m-am așteptat nici o secundă ca „Asociația Sfântul Ioan Iacob de la Crăiniceni” să devină pentru mine un proiect de suflet, o a doua familie. Atâtea experiențe m-au făcut să realizez că micile eforturi ale mele și ale colegilor mei, pot aduce un zâmbet pe chipurile copiilor, poate mai puțin norocoși decât noi. Mai greu a fost apoi, îmbinarea școlii cu acțiunile voluntare, însă nu a fost imposibil. Week-end-urile erau prilejul perfect de a veni acasă și a lua contribuție la activitățile asociației. Simplul „mulțumesc” sau un mic zâmbet a celor pe care îi ajutam erau satisfacția supremă ce alunga toată oboseala pe care o resimțeam. Proiecte precum „Înflorește unde ai fost sădit!” sau „Hrană, educație, cultură” au fost printre cele mai de amploare proiecte ale asociației, la care mi am adus contribuția, în măsura în care timpul meu de elev de clasa a 12 a, mi-a permis.
Voluntariatul vine la pachet cu sacrifici, oboseală, dar si cu foarte multe amintiri frumoase. Una dintre amintirile mele de suflet va rămâne finalul fiecărei zile de tabără. Zâmbetele și mulțumirile copiilor implicați o să rămână mereu o emblemă a asociației, acțiunile noastre nefiind în zadar, cei mici fiind cele mai sincere persoane pe care le-ar putea întâlni cineva.
Asociația „ Sfântul Ioan Iacob de la Cainiceni” a plecat de jos, de la resurse puține, dar cu o voință de fier a voluntarilor, evoluând pe zi ce trece. Sunt ferm convinsă că în interval de câțiva ani, activitățile vor înflori din ce în ce mai frumos și că ni se vor alătura din ce în ce mai multe persoane.
Voluntariatul poate schimba perspectiva asupra a ceea ce se întâmplă în jur, se poate ajunge chiar să observăm lucruri ce te deranjează în jurul tău și care ți-ai dori să se schimbe. Personal, legat de societatea ce mă înconjoară, aș vrea ca ceilalți să fie mai deschiși către ideea de a ajuta, către ideea de a empatiza. Ar trebui să se înțeleagă că și o vorbă bună spusă la timpul potrivit este folositoare, însă tind să sper ca lucrurile o să se schimbe.
Totuși… asta e doar părerea și experiența împărtășită a unei adolescente, însă voluntariatul m-a învățat și că de la cei „mai mici” avem de învățat.
