Vasile Lavric, bărbatul condamnat pentru uciderea fostei soții și suspectat pentru dispariția altor trei partenere de viață, a primit o nouă condamnare.
Individul a fost judecat de această dată pentru comiterea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic.
Acces la sistem informatic și retragerea banilor de pe un card care nu-i aparțin – acestea sunt cele două infracțiuni pentru care bărbatul a primit câte trei ani de închisoare.
Vasile Lavric se află deja în penitenciar, iar aceste pedepse i s-au adăugat la pedeapsa de omor.
Vasile Lavric a fost condamnat pentru dispariția ultimei soții, dispariție care a fost considerată drept omor. Procurorii au reușit să instrumenteze un dosar și l-au condamnat pentru omor la 30 de ani de închisoare.
Acum, practic, cele două pedepse noi se adaugă celei pentru omor şi Vasile Lavric va avea de executat în total 32 de ani de închisoare, considerându-se câte o treime din pedepsele noi.
Vasile Lavric este un personaj extrem de controversat, după ce din viața sa au dispărut cinci femei în mod subit.
Primele două soții au avut morți ciudate, iar alte trei surori care au avut relații cu el au dispărut rând pe rând, fără nicio urmă, procurorii încercând de-a lungul anilor să demonstreze că el a fost implicat în dispariția acestora, însă niciodată nu au reușit să găsească suficiente probe pentru a-l condamna.
Pentru dispariţia ultimei soţii, acesta a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omor, după ce aceasta a dispărut în toamna lui 2019, iar ulterior dispariției sale, Vasile Lavric a folosit un card bancar care-i aparținea pentru a scoate mai multe sume de bani de la bancă.
Odată cu aceste noi condamnări, lui Vasile Lavric i-a fost imputată și o sumă importantă de bani, mai exact 3.900 lei. Trebuie ca Vasile Lavric să îi plătească drept pagubă pentru banii extrași din bancomate.
Credit foto / Sursa: Știri din Bucovina