Ungaria trece prin cea mai lungă perioadă de recesiune din istoria postcomunistă și inflaţia este în continuare cea mai puternică din UE, anunță Ziarul Financiar, conform Mediafax.
PIB-ul Ungariei s-a contractat cu -0,3% în trimestrul doi faţă de trimestrul anterior, în acest fel prelungindu-se o recesiune tehnică pentru a ajunge cea mai lungă din cel puţin 1995 încoace. Atunci biroul naţional de statistică a început seria actuală de date statistice economice. PIB-ul scade de patru trimestre consecutive.
Cifrele sunt considerate tragice de presa economică, mai ales că i-au luat pe toţi prin surprindere. În ziua anterioară anunţării lor, analiştii speculau chiar că agricultura s-ar putea să fi devenit motorul de creştere salvator. Ce s-a întâmplat de fapt? Cifrele sunt preliminare, ceea ce înseamnă că institutul de statistică nu a oferit detalii.
Acestea vor veni pe 1 septembrie. Însă se ştie că industria şi serviciile de piaţă au avut cele mai mari contribuţii la reducerea performanţei economice. Producţia industrială a scăzut în volum cu 6% în trimestrul doi. Până şi serviciile, un motor rezistent, au sucombat sub forţa inflaţiei. Institutul de statistică a subliniat performanţa „bună“ a agriculturii, care a frânat declinul.
Credit foto / Sursa: NapocaNews.ro