Tragedie de proporții, într-un cartier din sectorul 3 al Capitalei. Un băiețel de doar 9 ani a murit pe loc, iar sora lui de 7 ani se zbate între viață și moarte la spital după ce au fost loviți de o mașină care circula în mare viteză într-o parcare. Șoferul mașinii împreună cu pasagerul din dreapta au abandonat mașina și au fugit de la locul accidentului. La scurt timp, acesta a fost prins. Șocant este că cel care conducea are 16 ani și nu avea permis.
În urma cercetărilor, polițiștii au găsit proprietarul autoturismului, care a declarat că a împrumutat mașina unei alte persoane, scrie Realitatea.net.
„Ieri, 28 iulie a.c., în jurul orei 19.30, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe Șos. Gării Cățelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, în care a fost implicat un autovehicul și doi pietoni.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.
În urma accidentului, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra unuia dintre pietoni, copil în vârstă de 9 ani, însă din nefericire medicii au constatat decesul acestuia” – au transmis polițiștii.