În fața destinului suntem neputincioși… încă un pompier s-a alăturat armatei din cer….
Plt. adj. șef (r) Laurențiu Condrea s-a stins, fulgerător, la 56 de ani, lăsând în urmă un mare gol.
Vestea că a plecat departe de comunitatea asupra căreia a vegheat, dar aproape de Dumnezeu, ne-a întristat profund.
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază și să îl odihnească în pace, iar familiei sale să îi dea alinare și putere!
Drum lin, dragul nostru camarad! Nu te vom uita niciodată, au transmis cei de la ISU Botoșani.
Trupul neînsufleţit a fost depus la Biserica „Sfânta Vineri” din municipiului Dorohoi.
Înmormântare va avea loc mâine, începând cu ora 11:00.