Nu manevrați substanțe inflamabile în apropierea focului deschis. Vaporii se pot aprinde și pot incendia bunurile din apropiere. Din această cauză, în locuința unor bătrâni din localitatea Străteni s-a produs un incendiu, în această dimineață.
Bărbatul, în vârstă de 87 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței, iar femeia, de 72 de ani, un atac de panică. Cei doi au fost transportați la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate, cu o ambulanță SMURD.
Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au acționat pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, aproape patru ore. Au ars:bunurile din două camere, acoperișul locuinței, o magazie și peste trei tone de lemne.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, vă mai recomandăm:
▪️nu aprindeți focul în sobe cu ajutorul substanțelor inflamabile precum benzină, gaz sau alte substanțe periculoase;
▪️nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.
Credit foto / Sursa: ISU BOTOSANI