Un fermier a obținut în primă instanță despăgubiri de 14,5 milioane de euro pentru că Autostrada A7 îi va distruge afacerea. Bărbatul a susținut că nu știa că sectorul Focșani-Bacău va trece prin ferma sa și că a fost informat despre acest lucru mult prea târziu.
Viorel Macovei, un fermier din comuna Țifești, județul Vrancea, a acuzat faptul că traseul sectorului Focșani-Bacău din Autostrada A7 îi va distruge ferma zootehnică bio, o investiție de peste 13 milioane de euro. Ministerul Transporturilor i-a oferit o despăgubire de doar 40.000 de euro, dar fermierul a câștigat în prima instanță suma de 14,5 milioane de euro.
Astfel, Tribunalul Vrancea a dispus, marți, 18 iunie, ca firma vrânceană Viorelo International COM SRL și proprietarii săi, Vasile Macovei și Ionelia Macovei, să primească o despăgubire de 14.566.417 euro (75.454.809 lei), în locul sumei de 40.692 euro (203.461 lei) propusă inițial de statul român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de CNAIR SA. Sentința nu este definitivă, poate fi atacată cu apel.
Ferma zootehnică este una bio, iar în cadrul său sunt crescute 830 de vaci care produc zilnic peste 11.000 de litri de lapte. Ferma include spații de cazare pentru animale, depozite de furaje, tancuri de răcire și depozitare a laptelui, precum și sisteme automate de muls. Viorel Macovei a declarat că a aflat întâmplător despre traseul autostrăzii prin ferma sa, fiind informat oficial abia de curând.
La rândul său, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat că traseul autostrăzii a fost stabilit în acord cu autoritățile locale și județene, iar modificarea acestuia nu este posibilă.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus pentru presa locală, că știe despre nemulțumirile fermierilor, dar se va supune deciziilor luate de instanță. ”Toate lucrurile au fost făcute conform legii și așa cum am considerat și cum a considerat CNAIR -ul, dacă cuantumul despăgubirilor va fi stabilit de instanță mai mare, vom respecta decizia instanței. În acest moment există o decizie pe care n-avem cum să n-o respectăm. Altă cale nu este”, a menționat ministrul.
Credit foto / Sursa: Agroinfo