Sâmbătă după-amiază, un jandarm botoșănean, ieșit la iarbă verde în pădurea Zamca de lângă municipiul Suceava, împreună cu soția, a auzit în apropiere o voce de copil care striga după ajutor.
„Era vorba despre un băiat în vârstă de 11 ani, care s-a accidentat în timp ce se plimba cu bicicleta, după ce a pierdut controlul acesteia și s-a lovit de un copac. Jandarmul a evaluat starea băiatului si a solicitat de îndată, prin apel la 112, prezența unei ambulanțe, întrucât erau semne evidente că, în urma impactului, băiatul își rupsese mâna.
Având în vedere că in zonă nu exista un drum de acces, colegul nostru a luat decizia de a-l însoți pe băiat, aproximativ un kilometru, pe jos, până la întâlnirea cu personalul medical.
Între timp, colegul nostru a luat legătura cu părinții copilului pentru a-i informa despre starea acestuia” – a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Copilul a fost condus în siguranță de către jandarm la locul de întâlnire cu personalul medical, unde era așteptat și de tatăl său. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.