În week-end-ul care s-a încheiat, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiunile de ordine și siguranță publică executate independent sau în cooperare cu efective de poliție, atât în mediul urban, cât și în zona de responsabilitate a mai multor secții de poliție rurală.
Cu toate că obiectivul principal al acțiunilor jandarmilor a fost prevenirea faptelor cu violență și a consumului de substanțe psihoactive, nu au fost tolerate nici încălcările legislației care reglementează respectarea normelor de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică, în acest sens fiind aplicate nu mai puțin de 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38000 de lei.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost sancționat cu amenzi totalizând 2900 de lei, după ce duminică după-amiază a făcut scandal și a adresat injurii trecătorilor în două rânduri, la interval de aproximativ o oră, pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani.
De altfel, băuturile alcoolice au reprezentat în multe cazuri factorul care a stat la baza săvârșirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, unele dintre persoanele în cauză fiind depistate chiar în timp ce le consumau.
Recomandăm cetățenilor să solicite imediat sprijinul forțelor de ordine prin apel la numărul unic de urgență 112, în situația sesizării unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională, pentru ca intervenția acestora să aibă loc în cel mai scurt timp, iar gradul de afectare al climatului de ordine și siguranță publică să fie cât mai redus, prin luarea măsurilor legale ce se impun, menționat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.