Astăzi 30.01.2024, ultimul veteran al celui de al Doilea Război Mondial și cetățean de onoare al comunei Viișoara, Gheorghe Cojocaru, om a cărui dragoste față de neam și de țară l-a călăuzit în viață și în război, a trecut la cele veșnice la onorabila vârstă de 102 ani.
Cu deosebit regret transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, iar de acolo de sus, din prima linie a îngerilor, alături de camarazii dumneavoastră, știnși unul câte unul, și toți cei care au luptat pe front, să ne vegheați și să apărați meleagurile noastre așa cum ați apărat teritoriul României, au transmis cei de la Primăria comunei Viișoara.
Dumnezeu să vă odihnească în pace!