UE a ajuns la un acord privind revizuirea legislaţiei legate de solicitanţii de azil şi de migranţi. „A fost un drum lung pentru a ajunge aici”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
Uniunea Europeană a ajuns, miercuri, la un acord privind o revizuire a legislaţiei privind gestionarea solicitanţilor de azil şi a migranţilor, relatează AFP.
Reforma legislativă include o verificare mai rapidă a trecerii ilegale a graniţelor, crearea de centre de detenţie la frontieră, expulzarea accelerată a solicitanţilor de azil respinşi şi un mecanism de solidaritate pentru a reduce presiunea asupra ţărilor care se confruntă cu fluxuri mari de migranţi.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat: „A fost un drum lung pentru a ajunge aici. Dar am reuşit. Europa reuşeşte, în sfârşit, să obţină rezultate în ceea ce priveşte migraţia”.
La rândul său, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a arătat că „migraţia este o provocare europeană comună, iar decizia de astăzi ne va permite să o gestionăm împreună”.
Acordul mai trebuie să fie aprobat în mod oficial de Consiliul European, care reprezintă cele 27 de ţări membre ale UE, şi de Parlamentul European înainte de a intra în legislaţia blocului comunitar.
În ultimii ani, problema migraţiei a căpătat un caracter politic mai dur în Europa, odată cu ascensiunea partidelor naţionaliste în mai multe ţări din UE, printre care Italia, Suedia şi Ţările de Jos. Negociatorii au dorit să ajungă la un acord viabil care să poată fi adoptat înainte de încheierea mandatului actualului Parlament European, în iunie 2024.
Pe de altă parte zeci de organizaţii caritabile care ajută migranţii au criticat modificările legislative. Revizuirea, bazată pe o propunere a Comisiei Europene prezentată în urmă cu trei ani, păstrează principiul actual conform căruia prima ţară din UE în care intră un solicitant de azil este responsabilă pentru cazul său. Însă, pentru a ajuta ţările care se confruntă cu un număr mare de sosiri, cum este cazul ţărilor mediteraneene Italia, Grecia şi Malta, ar urma să fie instituit un mecanism de solidaritate obligatoriu. Acest lucru ar însemna un anumit număr de relocări ale migranţilor în alte ţări ale UE. Sau ţările care refuză să primească migranţi ar trebui să ofere o contribuţie financiară sau materială statelor care o fac.
Reforma planificată vizează, de asemenea, o filtrare şi o verificare accelerată a solicitanţilor de azil, astfel încât cei consideraţi neeligibili să poată fi trimişi rapid înapoi în ţara de origine sau în ţara de tranzit.
Această procedură s-ar aplica migranţilor care provin din ţări ale căror cereri de azil sunt respinse în peste 80% din cazuri.
Deputaţii europeni au obţinut garanţii că familiile cu copii mici vor avea condiţii adecvate şi că va avea loc o monitorizare pentru ca drepturile migranţilor reţinuţi să fie respectate şi să li se ofere consiliere juridică gratuită, a declarat pentru AFP unul dintre deputaţi, Fabienne Keller.
Credit foto / Sursa: Monitorul Apărării si Securității