Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. Accidentul s-a produs la ieșirea din municipiul Fălticeni spre Șoldănești, noaptea trecuta.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă cu sprijinul a două echipaje Au fost identificate două persoane (bărbați), una dintre acestea fiind în stare de inconștiență.
Pompierii militari au asigurat măsuri specifice la locul evenimentului, fiind afectat și un stâlp de electricitate.
Din nefericire, persoana aflată în stare de inconștiență a fost declarată decedată de către medici. Cea de a doua persoană a fost monitorizată și ulterior a refuzat transportul la o unitate spitalicească. Poliția rutiera a demarat cercetari.
Credit foto / Sursa: Știri din Bucovina