Armata taiwaneză a anunţat, joi dimineaţă, că a trimis forţe militare pentru a monitoriza un grup de nave militare chinezeşti, conduse de purtătorul Shandong, care tranzitează Strâmtoarea Taiwan, scrie Reuters.
Purtătorul Shandong a participat la exerciţii militare chinezeşti în jurul Strâmtorii Taiwan, în aprilie, şi a reintrat în Pacific luna trecută.
Potrivit comunicatului ministerului taiwanez al apărării, grupul de nave chinezeşti a intrat în Strâmtoarea Taiwan miercuri după-amiază înaintând spre nord, dar de partea chinezească a liniei mediane.
China susţine că Strâmtoarea Taiwan nu este o zonă maritimă internaţională, ci că are suveranitate absolută acolo, însă atât Taiwanul, cât şi SUA, refuză această revendicare chinezească. SUA trimit des nave prin Strâmtoare, cea mai recentă vizită având loc chiar săptămâna trecută, alături de o navă canadiană.
Joi dimineaţă, nava continua să navigheze spre nord, însă Taiwanul a anunţat că a trimis „forţele adecvate” pentru a o monitoriza.
Credit foto / Sursa: Mediafax / Monitorul Apărării si Securității