Eram adolescentă, vârsta când te crezi nemuritor, când am înțeles că eu, ființă umană, sunt chemată spre zbor, spre Cer și nu spre a mă tarî prin țărană. Vârsta la care, privind in jur, văzand lanțurile acelui sistem totalitar in care trăiam, m-am revoltat cu toată ființa mea. Atunci am invățat să urăsc. Nu oamenii! Niciodată nu voi urî oamenii! Dar am urat din toată ființa ceea ce aș fi putut accepta și făptui și m-ar fi transformat într-o fiică a întunericului. Acesta a fost primul meu pas pe calea ”golăniei” .
Eram studentă in ”89. La 20 de ani te arunci cu pieptul in față pentru libertatea ta și chiar a celorlați. Te așezi în fața tancurilor chiar de ele vor trece peste tine. Și asta au făcut… În acei tineri de vârsta mea, peste care s-a trecut cu tancurile, mă regăsesc și eu . Doar că eu nu am fost chiar acolo, chiar lângă ei fizic și probabil nu aș fi avut curajul și puterea lor de jertfă. Acei ”golani” care au strigat „vom muri și vom fi liberi” sunt vii în sufletul meu și al tuturor celor care înțelegem că libertatea este darul suprem al vieții, pe care Bunul Dumnezeu ni-l face cand ne naștem.
In Piața Universității am cantat ”mai bine golan decat activist , mai bine mort decat comunist”. Strigătul nostru de libertate, de curaj, de demnitate, declarația noastră de ființe libere, fii ai lui Dumnezeu, erau mult prea mult stăpanii vremii. A chemat tovarășul conducător minerii să facă ”curat” in Piața Universității și în București. Să planteze flori… Unele au fost necesare pentru morminte…
Erai îmbrăcat în blugi și aveai barbă… asta era un semn că ești student, deci dușman al poporului… un golan. Trei zile de teroare, de un primitivism cumplit (minerii ”salvatori” fiind aclamați de gospodinele iliesciene și de ”oamenii de bine”, vajnici proletari): Tânăra generație nu-și poate imagina, dar ar trebui să știe pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat această invenție diabolică numită comunism, ce-nseamnă dictatură, ce-nseamnă de fapt o lume fără Dumnezeu.
Unii tineri au murit in dec ”89 . Alții in 13-15 iunie 1990. Cat de mult este de spus despre toți martirii temnițelor comuniste din perioada 1947 -1989. Dar sunt destui cei care au supraviețuit, poate și pentru a da mărturie. Pentru a-i face pe cei care vin să-nțeleagă valoarea copleșitoare a LIBERTĂȚII.
Libertatea noastră de după dec ’89 stă pe sângele lor, pe dragostea lor, pe curajul lor, pe tăria lor, pe credința lor mărturisită pană la capăt.
Ce facem cu această libertate? În fața cui vom îngenunchea? În fața stăpânilor vremelnici și antihristici? Sau în fața Bunului Dumnezeu?
Răspunsul pe care îl vom da la această întrebare va face difernța între OMUL LIBER și cel sclav…
Am fost și răman pană la capăt o ”Golancă”!!
