Livrarea în România de către compania Fargo Jet, din Dakota de Nord, a primei aeronave echipate și destinate creșterii precipitațiilor este un alt exemplu al „parteneriatului strategic” dintre Statele Unite ale Americii și România, a declarat, vineri, ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec, potrivit Agerpres, citat de stiripesurse.ro.
Diplomatul american a deschis evenimentul ce a marcat inaugurarea primei aeronave echipate și destinate creșterii precipitațiilor în România. Aceasta a fost livrată de Fargo Jet și a fost achiziționată de compania românească Intervenții Active în Atmosferă (IAA).
„Astăzi celebrăm un moment excepțional pentru România în domeniul aviației, precum și puterea inovației de a sprijini dezvoltarea agriculturii în România. De asemenea, marcăm un nou capitol în lupta împotriva schimbărilor climatice, unul care vizează protejarea uneia dintre cele mai importante resurse ale României, comunitatea agricolă. Livrarea primului avion pentru însămânțarea norilor în România, din partea Fargo Jet, din Dakota de Nord, este încă un exemplu al puternicului parteneriat strategic dintre Statele Unite și România, precum și al relației noastre bilaterale de comerț și investiții, care continuă să crească”, a afirmat ambasadorul.
„Vreau să felicit Fargo Jet și compania sa soră, Weather Modification International (WMI), pentru munca depusă pentru a aduce acest tip de avion extrem de important în această regiune. Fargo Jet și WMI demonstrează un angajament real față de piața locală și sper că livrarea va fi prima din numeroasele demonstrații care sprijină fermierii români din sectorul agricol vital. Vreau să subliniez cât de mult apreciem încrederea României în alegerea acestei soluții americane. Guvernul român a fost de mult un susținător al tehnologiilor aerospațiale americane”, a susținut ea.
La rândul său, președintele Fargo Jet Center, James Sweeney, a subliniat importanța parteneriatului companiei pe care o reprezintă cu IAA pentru aducerea în regiune „a celei mai bune tehnologii”, respectiv primul avion de însămânțare a norilor.
„Celebrăm astăzi un moment semnificativ: parteneriatul nostru cu IAA pentru a aduce cea mai bună tehnologie în regiune și primul avion de însămânțare a norilor din România. (…) Colaborând cu compania locală IAA (…), acest lucru va îmbunătăți activitatea lor și va aduce aviația în lucrările de prevenire a grindinei pentru protecția culturilor și creșterea producției agricole în țară. Este un pas atât de important și avem încredere că acesta este doar începutul a ceea ce vom realiza în viitor”, a susținut Sweeney.
El a arătat că Fargo Jet Center și Weather Modification International furnizează această tehnologie de peste 60 de ani, în mai mult de 30 de țări.
„Cele două companii surori ale noastre, Fargo Jet Center și Weather Modification International, au adus această tehnologie în întreaga lume timp de peste 60 de ani. De fapt, am desfășurat operațiuni și am oferit asistență în anumite tehnologii sau echipamente sau aviație în peste 30 de țări care desfășoară operațiuni de însămânțare a norilor. Așadar, suntem încântați să contribuim activ la succesul de aici, din România. (…) Prin acest parteneriat, suntem cu adevărat angajați în transferul tehnologiei. Aducem echipamente aici, dar așteptăm cu nerăbdare și formarea, educația și împărtășirea cunoștințelor pe care le-am acumulat în întreaga lume, ridicând astfel standardele în România. Așteptăm cu interes continuarea acestui sprijin în anii următori și extinderea acestui program”, a adăugat șeful Fargo Jet Center.
IAA a achiziționat prima aeronavă echipată și destinată creșterii precipitațiilor în România, printr-un program special bilateral româno-american, eveniment marcat vineri la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional Henri Coandă.
Șeful IAA, Emil Sârbu, a precizat că acest avion este primul și singurul din România care aduce modificări în atmosferă, este echipat cu tehnologie de ultimă oră și are la bord un sistem de comunicații performant, cu legături atât prin satelit, cât și prin relee. Aeronava, second hand, a costat 5 milioane de dolari și a fost achiziționată cu credit bancar.
Potrivit acestuia, IAA va achiziționa încă trei aeronave asemănătoare, ritmul sosirii acestora în țară fiind de una pe an.
La rândul său, Ionuț Lucian Lazăr, directorul de program al Unității Antigrindină din Vrancea, IAA, a explicat că tehnologia de însămânțare a norilor pe care o folosește acest avion utilizează diverse substanțe active, precum iodura de argint sau clorura de calciu ori de sodiu.
„Sunt substanțe întâlnite pe scară largă la nivel mondial pentru însămânțarea norilor în scopul fie al combaterii căderilor de grindină, fie pentru stimularea de precipitații. Această aeronavă va fi dotată cu cartușe pirotehnice și torțe fumigene, care, coordonate de la sol, dintr-un punct de comandă, de către specialiști ai unităților de combatere a căderilor de grindină sau ai unităților de creștere a precipitațiilor, vor merge în nori, unde vor realiza misiunile de însămânțare a norilor. Practic, prin tot acest proces, introducem nuclee de condensare în norul respectiv pentru a crea mai multe nuclee de condensare față de cele găsite în mod natural în nor, astfel încât reușim să stimulăm precipitațiile din norul respectiv”, a susținut el.
„Conform Legii 173/2008 – legea intervențiilor active în atmosferă – este prevăzută achiziționarea a opt aeronave în România pentru misiuni de însămânțare a norilor, fie că vorbim de combatere sau de stimulare. (…) Cu opt aeronave, cu siguranță întreg teritoriul României va putea fi acoperit. Suntem printre singurele țări din Europa care are o legislație foarte bună în domeniul intervențiilor active în atmosferă”, a menționat Lazăr.
Sursa: ActiveNews