Ministerul slovac al Apărării a acordat un contract companiei slovace ZVS Holding pentru producerea de muniţie de 155 de mm pentru obuzele autopropulsate Zuzana 2, aceasta fiind cea mai mare comandă pe care o plasează noul guvern, scrie Defense News.
Nu au existat competitori pentru această achiziţie şi, deşi nu a fost dezvăluit numărul de lovituri de muniţie achiziţionate, comanda este estimată la 132,1 milioane de dolari.
Compania ZVS Holding este condusă în comun de statul slovac şi MSM Group şi este una dintre cele mai vechi companii producătoare de muniţie din Slovacia. Potrivit CEPA, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, acest producător slovac producea la 60% din capacitatea totală.
Acum, însă, acestei companii i s-au acordat mai multe contracte. Lista de comenzi se întinde până în 2025. Compania plănuieşte să investească în jur de 54 de milioane de dolari pe viitor în firmă pentru a creşte producţia.
Muniţia de 155 de mm produsă de ZVS Holding şi comandată de ministerul slovac al apărării este destinată obuzelor Zuzana 2, produse intern de către compania Konstrukta. Slovacia a trimis şi peste 12 astfel de obuze Ucrainei, de la începutul invaziei din februarie 2022.
În septembrie, compania a dezvăluit un nou produs pe piaţă, BIA, un sistem de artilerie autopropulsat de 155 de mm echipat cu încărcare automată de muniţie.
Credit foto / sursa: Monitorul Apărării si Securității