Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au anunţat că nu susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă, fără acordul profesorilor şi al părinţilor. „Când vorbim despre supraveghere audio-video, fără acordul celor înregistraţi, nu facem decât să aruncăm spre toţi acuzaţia că sunt factori perturbatori şi că, dacă nu sunt acum, cu siguranţă vor deveni, ceea ce este complet fals. Din păcate, numărul cazurilor de violenţă din şcoli este în creştere, dar nu putem spune că toţi angajaţii din educaţie şi toţi elevii reprezintă un risc”, afirmă reprezentanţii celor două sindicate, potrivit Agerpres.
Conform sindicaliştilor, lupta cu violenţa trebuie dusă prin alt fel de măsuri: „Cel mai important pas ar fi cel prin care relaţia părinte – profesor – elev va fi una reală, deschisă, la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viaţa copilului. Creşterea numărului de psihologi şcolari, care să depisteze la timp comportamente problematice în rândul cadrelor didactice şi al elevilor, este absolut obligatorie. Dezvoltarea unor programe de combatere a actelor de agresiune/ abuz/ bullying, care să fie puse în aplicare, nu bifate la orele de dirigenţie, ar ajuta în această luptă”.
De asemenea, o creştere a numărului de paznici cu siguranţă va descuraja astfel de fapte, iar un regulament mult mai strict ar putea avea un impact asupra agresorilor. „Şcoala trebuie să rămână un spaţiu al educaţiei, dar nu prin forţă, violenţă, presiune, inclusiv cea a supravegherii audio-video permanente”, precizează sindicaliștii.
Credit foto / Sursa: Ziarul Lumina