În a douăzeci și patra zi a lunii iunie se pomenește Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan; tot în această zi este pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta; pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea) cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765 și pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana (în Dacia).
Numele Sfântului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre strămoșești, îndeosebi pentru contribuția sa la răspândirea creștinismului pe teritoriul de formare al poporului român. De asemenea, prin scrierile sale întocmite în limba latină, care au apărut și în traducere românească, s-a îmbogățit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe românești.
Sfântul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pământul natal al acestuia. Deși este daco-roman la origine se presupune că acest Sfânt Ierarh și-a petrecut prima parte a vieții în Apus, deoarece folosirea unei exprimări alese, precum și întrebuințarea unor izvoare de limbă latină în scrierile sale, ne îndreptățesc la acest lucru. Cu toate că a scris numai latinește, Sfântul Niceta cunoștea și greaca, cetatea Remesiana fiind într-un ținut unde limba greacă își disputa întâietatea cu limba latină; în calitate de ierarh al acestei cetăți, precum și datorită activității sale misionare, Sfântul Niceta era îndatorat să cunoască ambele limbi.
Printre prietenii săi, se numără și Paulin de Nola, cu care este împreună prăznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionară a vrednicului ierarh, care a depus un susținut efort de evanghelizare și educare latină a popoarelor din Dacia Ripensis și Dacia Mediteraneea, îmblânzind inimile barbarilor, învățându-i să trăiască in pace și în dreptate, cântând și slăvind pe Hristos. Datorită acestei impresionante opere de convertire la creștinism, Sfântul Niceta s-a învrednicit și de numirea de „Apostol al daco-romanilor”.
Sfântul Niceta a fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414. Pentru viața sa sfântă, arzând de dragoste pentru Hristos, s-a învrednicit de treapta arhieriei și a semănat cuvântul Evangheliei Domnului în Dacia Mediteraneană, care era adeseori invadată de barbari.
Sfântul Niceta a încreștinat pe acești păgâni și, prin Sfântul Botez, i-a unit cu Hristos. De asemeni a întemeiat câteva așezări monahale, a înălțat numeroase biserici și a împodobit sfintele slujbe cu cântări din cele mai frumoase, spre slava Preasfintei Treimi. Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Te Deum laudamus”, care înseamnă „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.
Această cântare treimică, care se cântă în Biserica Ortodoxă până astăzi, ne dovedește că Sfântul Niceta era nu numai un mare imnograf și poet, ci și un mare dogmatist și protopsalt vestit în sudul Dunării pentru acea vreme.
Una din cele mai vestite cărți scrise de el este intitulată „Catehism”, adică carte de învățătură a credinței ortodoxe, pe care o citeau credincioșii în biserică, mai ales cei care se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez.
Scrierile Sfântului Niceta Remesianul au avut un caracter catehetic misionar, pentru că însuși autorul lor a fost ca un apostol al credincioșilor de la sudul Dunării până în hotarele Greciei, fiind un iscusit scriitor, imnograf, catehet și un mare iubitor de Hristos.
După mulți ani de arhierie, propovăduind pe Hristos de la Marea Neagră până la Marea Mediterană, ajungând la adânci bătrâneți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos la începutul secolului al cincilea, fiind numărat în ceruri în ceata sfinților ierarhi.
Surse: https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-niceta-de-remesiana
