În a douăzeci și treia zi a lunii iunie se pomenesc: Sf. Muceniță Agripina Romana, Sfintele Vasa, Paula şi Agatonica (care au dus moaştele sfintei Agripina de la Roma în Sicilia), SfințiiMucenici Aristocleu preotul, Dimitrian diaconul şi Atanasie anagnostul, Sfântul Mucenic Eustohie preotul şi cei împreună cu el, Gaie nepotul său, şi fiii săi Lolia (Lulo), Prov şi Urban (secolul al IV-lea).
Sfânta Muceniță Agripina s-a nascut si a crescut in cetatea eterna, Roma. Înca de la o varstă fragedă se da Domnului si se face buna mireasca a Mantuitorului intre cei ce se mantuiesc, asa cum insusi Apostolul spune.
Duce o viata pura si curata, umple inimile si vietile credinciosilor de iubire pentru Mantuitor, inlaturand orice urma de ispita a patimilor. Mai mult, isi infrumuseta sufletul cu puritatea ei, logodindu-se cu Mantuitorul Iisus Hristos, in numele caruia a alergat la munci cu o indrazneala iesita din comun, in timpul imparatului Valerian.
Pentru ca era crestina si nu se sfia nicio clipa sa recunoasca acest lucru, imparatul ordona ca sfanta noastra mucenita sa fie torturata deoarece toata dragostea pe care o avea o purta Mielului lui Dumnezeu. Astfel, mucenita este batuta cu toiege de lemn, oasele ii sunt sfaramate, este dezbracata de straie si intinsa cu legaturi.
Totusi, Dumnezeu isi trimite ingerii care sa o dezlege si sa o intareasca. Astfel, Agripina reuseste sa zdrobeasca intreaga paganitate si in munci, isi da sufletul in mainile Domnului. Alte roabe ale Mantuitorului printre care Paula, Vasa si Agatonica, luand in secret trupul Sfintei Agripina, il scot din cetatea Romei, calatorind foarte mult timp pe mare pana ajung in eparhia Siciliei, unde vor ingropa sfantul trup in mare cinste.
De indata ce Sicilia primi sfintele moaste ale Agripinei, rautatea diavoleasca din acele locuri au disparut cu ajutorul rugaciunilor Sfintei Agripina. Mai mult, paganii locului, numiti si agareni, au indraznit sa mearga in cetate, la biserica unde se aflau sfintele moaste. Voind sa dea razboi impotriva sfintei si sa inlature moastele de acolo, acestia au fost dati pierzarii. La cinstitul mormant al sfintei se savarseau foarte multe minuni. Multi bolnavi si nevoiasi cu trupul se curatau după ce veneau cu credință.
Sursă: Sfanta Mucenita Agripina (calendarulortodox.ro)