În a doua zi a lunii iulie este pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla (în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui [Acoperământul Maicii Domnului]); tot în această zi este pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt (purtatorul de biruinta și apărătorul creștinătății); pomenirea: celui întru sfinții Parintelui nostru Iuvenalie (patriarhul Ierusalimului), chinuirea Sfântului Mucenic Coint.
Plămădit din pamântul Moldovei, măritul Voievod Ștefan cel Mare a fost numit și cinstit din totdeauna de către poporul dreptcredincios: bun, mare și sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusința cu care a condus țara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi și trădători, sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare numar de biserici și mănăstiri.
Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt s-a nascut la Borzești, din părinții binecredincioși creștini voievodul Bogdan al II-lea și doamna sa Maria-Mălina Oltea, arătându-se din fragedă copilărie cu deosebită dragoste față de țară și credința strămoșească. Curând, după uciderea tatălui său, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii de numeroase suferințe, nu și-a pierdut niciodată nădejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie și-a purtat jugul vieții sale.
Dincolo de miturile născute în jurul lui, există și documente contemporane cu domnitorul care au o altă valoare de adevăr, așa cum este descrierea lui Grigore Ureche: „Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune or să iasă.”. Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită bisericii. Mitropolitul Teoctist, apoi mitropolitul Gheorge au fost parte a Sfatului Țării. Conducătorul Moldovei construiește un număr impresionant de lăcașuri de cult.
În vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea de la Carpații răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la “oaste” în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară”, la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Țara era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinului și Sucevei la Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret Cetatea Nouă a Romanului. Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă.
Măritul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururi aprinsă.
Surse citate: https://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie02.htm
https://www.unitischimbam.ro/stefan-cel-mare/
https://historia.ro/sectiune/general/cat-de-mare-era-stefan-cel-mare-578514.html
