Astăzi, în a cincea zi a lunii iulie este pomenirea: Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Atanasie cel din Aton, și cei împreună cu dânsul, șase ucenici ai lui; Cuviosului Părintelui nostru Lampadie, nevoinței Sfântului Mucenic Vasile, și a celor împreună cu dânsul 70 de mucenici, ce au mărturisit în Schitopoli; cât și pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Mucenic Iulian și a Sfântului noului cuvios Mucenic Chiprian.
Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viața cea muritoare și omenească cetatea cea mare Trapezunda și a învățat carte în Bizanț, iar munții Chimenului și ai Athonului l-au adus pe dânsul ca dar lui Dumnezeu. Părinții lui erau de neam bun și binecredincioși. Tatăl lui era din Antiohia, iar maica sa din Colhida, și viețuiau în Trapezunda. Deci mai înainte de nașterea Cuviosului Atanasie, tatăl său a murit, iar maica sa, născându-l și luminându-l prin Sfântul Botez, s-a dus către Dumnezeu în urma bărbatului său. Numele pruncului din botez a fost Avramie. El rămânând din scutece orfan de părinți, l-a luat o călugăriță oarecare din cele de bun neam și l-a hrănit.
Sfântul Atanasie Athonitul s-a refugiat în căutarea liniștii, în Melana, la capătul Muntelui Athos, unde a suferit mai multe atacuri demonice luptându-se foarte mult cu duhul întristării. Sfântul Ioan Scărarul ne arată în scrierile sale că: „Akedia (întristarea sau tristețea) este depresia sufletească, dezorientarea minții, neglijența lucrării nevoitoare, ura monahismului, iubirea lumescului, necuviința față de Dumnezeu, uitarea rugăciunii”, Sfântul Maxim Mărturisitorul descriind această patimă ne spune că: „Toate puterile sufletești sunt robite de akedie, în timp ce, așijderea, aproape toate celelalte patimi sunt fără tăgadă târâte spre ea pentru că, dintre toate patimile, akedia este cea mai nimicitoare.” Războiul dus a fost unul de lungă durată și foarte greu de suportat dar, la sfârșit, Bunul Dumnezeu a revărsat asupra Sfântului Atanasie Athonitul, Harul Duhului Sfânt, dăruindu-i darul lacrimilor. Deși își propusese să trăiască aici doar un an, în ultima zi a anului rânduit, atunci când a început să se roage, deasupra lui a început să strălucească o lumină de nedescris, umplându-l de o bucurie nemaiîntâlnită. Orice gând de plecare s-a risipit, iar din ochii lui au început să curgă râuri de lacrimi binecuvântate. Din acea clipă, Sfântul Atanasie Athonitul a primit darul blândeții și a început să îndrăgească locul nevoințelor sale atât de mult pe cât îl urâse mai înainte.
Leon Focas, fratele comandantului Nichifor, îl descoperă pe Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul cu ocazia unui pelerinaj în Athos pentru a-I mulțumi Domnului pentru victoria împotriva barbarilor. Observând că Leon are o foarte mare considerație față de Sfânt, ceilalți călugări îndrăznesc să îi ceară Sfântului Atanasie să intervină pe lângă acest înalt demnitar al statului pentru a-i ajuta să refacă Biserica Protaton. Cu multă bucurie, Leon este de acord cu rugămintea părintelui său duhovnicesc, promițând o mare sumă de bani pentru refacerea Sfântului locaș.
Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul este cel care a întemeiat comunitatea monastică din Muntele Athos, comunitate ce a devenit mai apoi cel mai mare centru al monahismului ortodox, marcând astfel începuturile istoriei Sfântului Munte.
Surse: https://pravila.ro/sfantul-cuvios-atanasie-athonitul-5-iulie/
