România sfidează tendința internațională care face ca țările cu o scădere a numărului de elevi să recruteze mai puțini profesori, deci să aibă profesori cu medii de vârstă mai ridicate, potrivit celui mai nou raport Education at a Glance, publicat săptămâna aceasta de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Acesta arată că România, țară ce se confruntă cu o scădere a populației de elevi, se numără printre țările cu cel mai mic număr de profesori cu vârste de peste 50 de ani, mult sub media OCDE.
Astfel, potrivit raportului și notei de țară, doar 26% dintre profesorii de gimnaziu din România aveau, în 2022, vârste de peste 50 de ani, comparativ cu o medie OCDE de 36%. La nivel de școală primară, doar 29% dintre profesori se încadrează în această grupă de vârstă (OCDE – 34%). Iar la nivel de liceu 37% dintre profesorii români au vârste de peste 50 de ani, comparativ cu o medie OCDE de 41%.
Situația României este și mai bună prin raportare la media UE (40% – gimnaziu, 38% – școala primară, 44% – liceu).
La nivel european, România depășește, ca pondere a profesorilor cu vârste de peste 50 de ani, doar Croația, Luxemburg, Marea Britanie și Turcia. La polul opus, țări care, la nivelul școlii primare și gimnaziului, au o populație dublă de profesori în această categorie de vârstă sunt Letonia, Lituania, Portugalia, Grecia, Estonia. Un nivel foarte ridicat se înregistrează și în Ungaria, Italia, Bulgaria sau Germania.
OCDE notează, în analiza sa, că „țările care se confruntă cu o scădere a populației de elevi au o proporție mai mare a profesorilor în vârstă, întrucât sunt recrutați mai puțini profesori tineri”. Situația din România nu se încadrează, însă, în această tendință: procentul profesorilor de peste 50% rămâne redus în condițiile unei scăderi considerabile a populației de elevi, care a atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu în anul școlar 2022-2023, cu o scădere de 9% față de 2014-2015, potrivit celui mai nou „Raport privind starea învățământului preuniversitar din România”.
Sursa: Edupedu