Comisia Europeană a declanșat procedura de sancționare și obligă România să ia măsuri urgente în privința aerului poluat și să reducă amoniacul provenit din fermele de vaci, transmite Pro TV.
Ministrul agriculturii spune că, spre deosebire de alte state, România nu are atât de multe animale. Așa că ar trebui să primească fonduri mai mari pentru ca fermele să fie modernizate astfel încât să polueze mai puțin.
După nivelul ridicat de praf din orașe, care face aerul tot mai greu de respirat, fermele de animale, în special cele de vaci sunt cele care poluează cel mai mult în România. Comisia europeană cere măsuri urgente.
Potrivit documentului oficial, România, alături de alte 13 țări europene, cum ar fi Danemarca, Spania ori Austria nu a reușit să își îndeplinească angajamentele privind reducerea mai multor poluanți care afectează aerul pe care îl respirăm. Comisarii europeni fac referire în principal la amoniacul provenit din sectorul agricol.
Sunt vizate, în special, fermele de bovine care poluează cel mai mult.
Vacile elimină metan și amoniac atât prin respirație, cât și prin dejecții, spun experții. Odată eliberat în aer, în combinație cu alte substanțe, pot deveni periculoase pentru oameni. Durează 12 ani până când metanul se transformă în dioxid de carbon și este absorbit de plante. Este un circuit închis, spun experții, astfel concentrațiile de metan eliberate de animele în aer pot fi ținute în frâu dacă efectivele rămân constante.
Aflat la Bruxelles, ministrul agriculturii Petre Daea îi apără pe fermierii români. De altfel, majoritatea miniștrilor din țările europene spun că doar fermele mari ar trebui să ia măsuri, pentru ca acestea poluează.
Petre Daea, Ministrul Agriculturii: ”România are, în total, a cincea cea mai mare populație de vaci, porci, oi și capre din Uniunea Europeană, cu aproape 20 de milioane de capete. Totuși, potrivit datelor, de 20 de ani încoace efectivele sunt în scădere”.
Experții spun că dejecțiile din ferme, depozitate incorect, direct pe sol ori pe platforme neacoperite poluează. În plus, milioane de metri cubi de ape uzate, neepurate, se scurg anual în sol sau direct în râuri și lacuri, de la fermele de animale.
Alin Mituța, europarlamentar în Comisia pentru Agricultură: ”România are două probleme mari. Pe de o parte, România încă nu are un plan în acest domeniu. Și suntem trimiși deja la Curtea de Justiție cu această problemă și avem probleme care țin de tehnologizarea fermelor. Avem bani în PNRR tocmai pentru a tehnologiza fermele și a emite mai puțin metan”.
Comisarii cer dotarea fermelor cu echipamente care să limiteze emisiile periculoase sau mărirea spațiului pentru animale.
Sursa: ActiveNews