„În ultimii ani, ne-am obișnuit ca, pe lângă valul de apreciere venit din partea publicului, să gestionăm și insultele, atacurile la persoană și încercările de discreditare îndreptate împotriva redacției Recorder. Însă agresivitatea cu care polițistul Marian Godină încearcă acum ce au mai încercat și alții în trecut ne obligă să venim cu un răspuns, în primul rând din respect pentru publicul nostru”, scriu cei de la Recorder.ro.
Nu știm de ce o face, dar simțim din ce în ce mai des că sunt mulți oameni care caută cu disperare metode de a distruge imaginea și încrederea Recorder. O fac încercând mai întâi să inducă ideea unor jurnaliști aroganți, care se consideră perfecți și care pozează în idoli și în salvatori ai națiunii. E o tehnică de manipulare ieftină, dar adesea eficientă. Nu ne-am dorit niciodată să fim priviți ca idoli sau salvatori și de fiecare dată când am avut ocazia am comunicat asta către public. Există câteva sute de persoane care pot confirma că, în ultima săptămână, la cele trei întâlniri pe care le-am avut cu publicul, am exprimat apăsat această idee: „Nu ne acordați încredere necondiționată pentru că asta ne face rău tuturor! Fiți exigenți cu orice persoană sau entitate care are putere de influență în spațiul public!“
Toți cei care încearcă să proiecteze această imagine asupra noastră nu vor sau nu sunt capabili să înțeleagă că imaginea de salvatori este alimentată nu de noi, ci de eșecul instituțiilor pe care mulți dintre ei le reprezintă. Nu-ți trebuie studii în sociologie ca să înțelegi că nivelul de încredere pe care românii îl au în instituțiile statului este mai jos ca niciodată. Neavând în cine să mai creadă, oamenii caută să se agațe de iluzia că statul poate fi înlocuit de o mână de jurnaliști, de un politician demagog sau de un influencer atotștiutor de pe Facebook. Nu ne bucurăm că suntem percepuți ca salvatori sau ca niște oameni cu puteri supranaturale, pentru că e copleșitor să primești săptămânal sute de solicitări de a rezolva cazuri de corupție, crime, abuzuri judiciare, cazuri de malpraxis etc.
Din păcate, o echipă de jurnaliști nu poate suplini eșecul unui stat și nu avem niciun motiv să apărăm această imagine greșită care e proiectată asupra noastră. Avem însă toate motivele să apărăm imaginea de jurnaliști onești, care încearcă să-și facă meseria cât mai bine. În cei șase ani de când există Recorder, această imagine ar fi putut fi cu ușurință spulberată din mai multe direcții:
- prin redacția Recorder au trecut mulți jurnaliști (unii dintre cei mai buni din România), dar și studenți/tineri dornici să vadă cum lucrăm. Oricare dintre ei ar fi putut să vorbească în spațiul public despre ce se întâmplă în redacția Recorder: dacă există cenzură, dacă se aleargă după vizualizări sau se urmăresc interese ascunse, dacă se documentează superficial.
- am lucrat până acum cu sute de surse, oameni care ne-au dat informații sau care au apărut în materialele noastre. Oricare dintre aceste surse ar fi vorbit public dacă s-ar fi lovit în relația cu jurnaliștii Recorder de amatorism și de superficialitate.
- am publicat investigații despre afaceri de zeci de milioane de euro, despre șefii unor instituții de stat, despre activitatea instituțiilor de forță, despre abuzatori sexuali. Toți acești oameni au fost direct interesați să susțină public și juridic că reputația Recorder e o păcăleală, că publică acuzații neprobate și că jurnaliștii din această redacție nu știu să-și facă meseria. Unii au încercat, atât în spațiul public, cât și în instanță. Ar fi o abordare subiectivă să spunem noi dacă au reușit sau nu să ne discrediteze în spațiul public, dar e corect să spunem că a existat un caz în care una dintre firmele despre care am scris ne-a dovedit că, într-un anumit punct dintr-un articol, am făcut o greșeală. Am recunoscut și ne-am cerut scuze. Cât despre cei care ne-au atacat în instanță, putem să vă spunem că toți au pierdut.
După cum vedeți, n-am dus lipsă de oameni și situații care ne puteau spulbera cu ușurință imaginea de jurnaliști onești, care se străduiesc să-și facă meseria cât mai bine. Îndrăznim, așadar, să înfruntăm și această situație în care un polițist se laudă că ne-a dovedit amatorismul dând un singur telefon în timp ce, după cum s-a exprimat chiar el, „a stat în izmene pe o plajă din Grecia”. E, totodată, un moment potrivit să reiterăm ideea că jurnalismul, așa hulit și disprețuit cum este adeseori, e totuși o meserie și poate fi o capcană să crezi că te poți pricepe să o practici doar pentru că reușești să aduni multe like-uri pe Facebook.
Îl informăm pe Marian Godină că toate informațiile pe care le-a expus (mai puțin cele false, după cum vom arăta în continuare) erau cunoscute de jurnaliștii Recorder cu mult înaintea publicării și putem să dovedim acest lucru cu ușurință. Dacă ne suna să verifice (cum fac jurnaliștii înainte să arunce un articol în spațiul public), i-am fi explicat și dovedit că s-a grăbit cu eticheta de amatori atunci când a afirmat că el a aflat informații mai multe ca noi în timp ce stătea întins pe șezlong.
Da, intuim întrebarea: Și dacă am avut informațiile de ce nu le-am inclus în material, în timp ce Marian Godină a făcut dreptate și le-a pus repede pe Facebook, oferind chiar și acces preferențial celor dispuși să plătească și să le afle mai devreme?
Pentru că nu toate informațiile pe care le afli pe parcursul unei documentări sunt adevărate sau sunt relevante pentru materialul jurnalistic, care trebuie să urmărească în primul rând interesul public. Așadar, meseria de jurnalist presupune și un proces de verificare și filtrare a informațiilor. Asta înseamnă că nu oricine reușește să facă rost de niște informații e capabil să le și transforme în conținut bun de scos în fața publicului. La fel cum nu oricine reușește să-și tragă o cagulă pe față și să ajungă la ușa unui infractor e capabil să-i spargă ușa și să-l încătușeze. Fiecare meserie cu specialiștii ei.
Vom încerca, pe cât posibil, să fim punctuali, deși lista greșelilor și a afirmațiilor false emise de Marian Godină e revoltător de lungă. Și o să prezentăm și dovezi, ceea ce Marian Godină nu a considerat necesar să facă în sprijinul afirmațiilor sale.
Articolul integral poate fi citit aici: https://recorder.ro/raspunsurile-recorder-la-acuzatiile-politistului-godina-cu-explicatii-si-dovezi/?fbclid=IwAR1DxoSuIbC66cTcJNYc0qL69j1PEHCzMLC7RXYhdlkyjdcpnDMzyUBMWUU
Credit foto: Recorder.ro
sursa: https://recorder.ro/raspunsurile-recorder-la-acuzatiile-politistului-godina-cu-explicatii-si-dovezi/