Cui credeți că aparține această „celebră„ afirmație și unde ziceți c-ar fi fost rostită? La vreo crâșmă de mahala sau la vreo petrecere de maneliști? Nu, da de unde, exact la festivitatea de deschidere a anului școlar, la un liceu din capitală, iar protagonistul acestui mesaj
„încurajator” pentru elevi a fost exact ocupantul fotoliului de la Cotroceni, primul „vestit” cetățean al țării, trăian băsescu. Ce-a făcut personalul didactic, prezent la festivitate? A hăhăit și el, amuzat de inspirata „glumă” care, culmea, exprima o realitate. Mi-am amintit de acest sinistru episod acum când cadrele didactice fac grevă, cerând majorări salariale. Dacă în acel moment întregul personal didactic din România ar fi refuzat să mai intre la ore, doar cu condiția demisiei individului, s-ar fi făcut dovada demnității și prestigiului acestei profesii, angajată să pregătească viitorul țării și al națiunii române. Și nu e singurul caz când reacția corpului didactic n-a fost pe măsura acestei uriașe responsabilități.
Profesor Alexandru Amititeloaie