Vă plac fumigenele servite de Ciolacu?!
Da, în mod sigur, vă plac, pentru că altfel n-ar mai fi adunat niscaiva mărunțiș la zestrea lui de capital politic. V-am spus că toată mascarada cu „reforma” pensiilor speciale nu-i decât praf narcotic aruncat în ochii electoratului, deja îndopat cu vorbe meșteșugite și obișnuit să trăiască doar cu promisiuni. Până și expresia „reformă” e folosită în mod viclean. Stârpirea parazitismului de stat nu prin „reformă” se face, ci prin măsuri radicale, prin închiderea tuturor canalelor prin care banii românilor se scurg în buzunarele șmecherilor ce populează structura oligarhică de putere statală. Pensiile speciale, aceste hoții „legalizate”, nu vor fi tăiate. Ascultați ce vă spun? Întregul aparat de stat este o încrengătură atât de diabolic construită încât e greu să le atingi privilegiile celor din interiorul ei. Legea privind tăierea pensiilor speciale, adoptată de parlament, deja e contestată la Curtea Constituțională. După cum s-a mai întâmplat, curtea, în componența căreia sunt vreo patru sau cinci beneficiari de pensii speciale, în mod sigur o vor respinge. Acest lucru l-a avut în vedere și Ciolacu, atunci când a ales această cale. Să joace o piesă răsuflată, doar pentru a oferi celor naivi un fals gest de dreptate și moralitate. Dacă într-adevăr ar fi vrut să pună capăt acestor hoții ar fi trebuit să adopte o ordonanță de urgență. Ea ar fi intrat imediat în vigoare, nemaifiind supusâ controlului de constituționalitate, decât, eventual, pe cale de excepție, într-o procedură judiciară. Până atunci, casele de pensii ar fi scurtcircuitat liniile prin care lăcustele privilegiate se îndoapă lună de lună cu sute de milioane de lei, în disprețul tuturor celor care prin sudoarea și contribuția lor au alimentat fondul de pensii și din care lor nu le rămâne decât niște mărunțiș. Dacă această clică de pungași nu va fi înlăturată de la putere, România nu va mai avea viitor. Sunt precedente în istorie, dar necunoscute sau uitate de generațiile de azi și din această cauză vigilența românilor a atât de slabă, lucru ce convine regimului fanariot de la putere. Se apropie 2024, poate singura șansa de eliberare a poporului de sub acest regim despotic și instaurarea unei puteri democratice reale.