Prof. Univ. Alexandru Amititeloaie: MI-E DOR DE UN PAȘTE „COMUNIST”

Cred că în memoria celor din generația mea se mai păstrează acele trăiri generate de sărbătorile pascale, trăiri care au devenit astăzi nostalgii. Și aceasta pentru că în perioada copilăriei noastre acest eveniment se trăia mai sincer, mai profund și cu mai multă decență decât astăzi. Sunt sigur că activiștii nihilismului antedecembrist vor da în clocot și vor face spume la gură, dar cei cu mintea încă așezată cred că-mi vor da dreptate. De ce era atunci parcă mai multă credință? Pentru că era mai multă cumințenie, zic eu, mai multă armonie socială, mai mult respect între oameni și aceasta datorită multor factori, pe care nu-i mai enumăr. Biserica era respectată chiar de către autorități (mă refer la perioada de după 1964, când ne-am declarat independența față de imperiul sovietic, cunoscuta declarație din aprilie) și credincioșii își respectau ritualurile. Să nu se uite că ouă roșii se ciocneau și în casele activiștilor, chiar din vârful piramidei ierarhice. Preotul avea mai multă credibilitate și aceasta pentru că acel regim nu-i permitea nici lui extravaganțele de astăzi.
Ne împărtășeam în postul mare, mergeam la biserică și nu-mi aduc aminte, elev fiind, să fi avut probleme la școală. Dascălii ne mai atrăgeau atenția să nu mergem la denii și unii dintre ei, mai zeloși, chiar ne și urmăreau. Dar parcă aceste așa zis „restricții” dădeau mai mult farmec evenimentului. Așteptam ziua învierii cu mare nerăbdare și până nu se aducea „blidul” sfințit de la biserică, și ne spălam cu apa în care se puneau ouă roșii și luam anafura, închinându-ne, nu ni se dădea nimic de mâncare. Era un ritual care, în mintea noastră de copii, dobândise o anumită sacralitate. Curtea mirosea în săptămâna mare a tot felul de arome de la mâncărurile ce se pregăteau pentru mult așteptată zi a învierii și, ademeniți cu aceste mirosuri, așteptarea devenea uneori un adevărat sacrilegiu.
Comparativ cu ceea ce se întâmplă astăzi cred că cei care am prins paștele „comunist” avem motive să fim nostalgici.
Societatea românească a ajuns astăzi extrem de fragmentată antagonic, enorm de multă răutate s-a revărsat peste români, criminalitatea ia proporții de la o zi la alta și asistăm la fapte de o monstruozitate nemaiîntâlnită, răfuielile politice capătă aspecte grotești, clerul nu mai are aceeași autoritate pentru că unii trăiesc într-o dublă ipostază: opulență și desfrâu în viața privată și evlavie (foarte prost mascată) în public. Publicitatea comercială alcătuită dintr-un amestec de religiozitate și aspecte materiale persuasive concură și ea la alterarea sentimentului religios. Grotescul și imoralitatea pe care ecranele le revarsă în casele românilor le-au răvășit sufletul și l-au golit de ceea ce cândva se putea numi spirit creștin. Ce este mai dezgustător să vezi schimonoselile și hidoasa desfătare carnală a unui așa zis spot publicitar, expus oră de oră pe micile ecrane, ca îndemn pentru programul „special” de Sfintele Sărbători Pascale, amestecat și cu elemente de simbolistică creștină?!
Biserica trece printr-o acută criză de credibilitate și, din păcate, nu se întrevede vreo posibilitate de a se opri acest tăvălug al decadenței.
A fost diabolizat Ceaușescu pentru câteva biserici demolate, demolate pentru că altă soluție tehnică nu exista. Multe au fost însă translatate, însă despre acest lucru nu se mai spune nimic, cum nu se spune nimic nici despre investițiile făcute de statul comunist pentru renovarea multor biserici și mânăstiri și chiar pentru construirea unora noi. Când mergeți în vizită pe la diferite lăcașuri de cult, veți afla, dacă sunteți interesați, și când au fost ele renovate și amenajate din punct de vedere peisagistic. Ce se întâmplă astăzi în occident? În Franța, am citit într-un articol, peste 20 de biserici au fost demolate pentru a se construi parcări sau alte obiective de interes economic. În Olanda, la Utrecht, catedrala construită în 1560, este scoasă la licitație. Nici cu incendierea catedralei Notre Dame lucrurile n-au fost lămurite. Răspunsul ni l-a dat, într-un fel, Clotide Armand, primarul nelegitim de la Sectorul 1 București, care a declarat public că „occidentul nu mai are nevoie de religie”. Noi știam asta demult, mai ales istoricii, pentru că dominațiile imperiale s-au impus și cu ajutorul religiei. Acum acapararea de teritorii și subjugarea popoarelor se face prin alte modalități, adaptate la schimbările pe care le-a înregistrat umanitatea în vremurile de astăzi. Să nu uităm că în Transilvania catolicismul s-a răspândit și cu tunul, pe lângă alte modalități din arsenalul Imperiului Habsburgic ca înșelătoria, corupția, minciuna etc. Dar, deși procesul de înstrăinare de religie este destul de avansat, totuși reacțiile de apărare, în primul rând din partea bisericii, continuă să fie din ce în ce mai palide. Cred că a vedea trista realitate, dincolo de ecran sau manifestările extravagante de „spectacol” religios, nu este un păcat. Vă urez ca Sfânta zi a Învierii Domnului să vă aducă mai multă lumină, în suflet, în inimă și în minte. Doamne ajută!