2 iulie 1504 – A trecut la cele veșnice Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) personalitate marcantă a istoriei românești.
Ca scurte elemente biografice – Ștefan cel Mare s-a căsătorit cu Evdochia (fiica marelui cneaz de Kiev), cu care a avut 3 copii (între care si Olena/Elena). Ștefan a căutat alianțe cu statele ortodoxe estice si vecine, întrucât se simțise înșelat de puterile catolice, unele îndepărtate geografic cu care încercase, dar fără succes alianțe. De altfel acest sens a decis să se căsătorească cu fiica cneazului ortodox de Kiev, iar când fiica sa a crescut, Ștefan și-a măritat fiica (Elena), cu fiul țarului Ivan al III-lea al Rusiei, tot pentru alianță.
Cronicarul Grigore Ureche, scrie in „Letopiseț” despre Ștefan cel Mare: „luatu-s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon Împăratul”. După moartea Evdochiei, Ștefan s-a căsătorit cu Maria Asanina de Mangop, din micul regat estic ortodox Mangop-Theodoro, din Crimeea, tot în același scop politic, alianțe cu state ortodoxe din est. Explicația pare a fi că Papalitatea (catolică, din Vest) nu și-a respectat promisiunile de a-l ajuta in lupta anti-otomană, iar statele puternice din vest îi erau potrivnice lui Ștefan în aceea perioadă sau ducea o o politică „înșelătoare” (Ungaria, Sfântul Imperiu Romano-German, Polonia, Veneția, etc).
În aceste condiții, pe plan extern, Ștefan cel Mare a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: alianțe cu vecini ortodocși (inclusiv cu Valahia / Muntenia) și impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările ortodoxe vecine (de exemplu Țara Românească, Hanatul ortodox al Crimeii , Cnezatul Kiev-ului etc.) – această politică de alianțe fiind menită să nu permită nici uneia din marile țări vecine (catolice sau musulmane) precum Regatul Poloniei, Regatul Ungariei sau Imperiul Otoman, să obțină o poziție hegemonică față de Moldova.
A încercat, dar fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli si in vest la state catolice la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia dar nu a primit răspunsuri favorabile din aceste state, cel mult promisiuni ne-onorate, in plus a fost si trădat sau chiar atacat de unele din aceste state (exemplu – Polonia). În consecință, pentru apărarea Moldovei, a contat pe crearea unei forțe militare proprii – in acest scop a creat si întărit un sistem de fortificații permanente la granițele țării – construind sau dezvoltând rețeaua de cetăți de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin, si in plus a creat o armată modernă formată atât din „profesioniști ai armelor” cât si din „răzeși” bine înarmați si pregătiți care nu erau profesioniști militari dar erau mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii, istoriografiei și al bisericii, ctitorind un număr mare de mănăstiri de mare valoare în prezent (Putna, Voroneț și multe altele).
-Puterea sa a fost amplificată de faptul că a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii(clasa oamenilor simpli, liberi) prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială. Perioada domniei lui Ștefan cel Mare a constituit și în planul realizărilor de ordin cultural și spiritual momentul de apogeu al creației artistice din epoca medievală a Moldovei. Elementele de artă și civilizație păstrate din această perioadă reflectă posibilitățile tehnico-materiale existente, dar si viziunea despre lume. Din creațiile artisitice care s-au păstrat, Ștefan se prezintă atât ca un tradiționalist, continuator al moștenirii bizantine, dar și ca un principe renascentist, animat de un puternic spirit înnoitor.
O parte dintre Mănăstirile Moldovei (din care unele ctitorite de Ștefan) au fost recunoscute de UNESCO ca valori ale patrimoniului cultural al umanității.
Despre Ștefan s-au scris o serie de opere literare. Citez din “Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea: “ȘTEFAN: „Moldova nu-i a noastră, nici a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor”.
“Dregătorilor de atunci, ȘTEFAN le spunea: Sunt mulți dintre voi care uită de cei care robotesc – ei sunt sarea pământului ”
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 și este înmormântat la Mănăstirea Putna pe care a ctitorit-o.
*** Articol de prof. Laurentziu Rosu. BIBLIOGRAFIE:
– „Letopiseț-ul Țării Moldovei,” a cronicarului Grigore Ureche, republicat in anul 1997
– Cronica lui Ion Neculce – „O samă de cuvinte”
– Nicolae Iorga -„Istoria lui Ștefan cel Mare” publicată prima dată in anul 1904
