Asemenea acuzații sant cu totul străine celei mai strălucitoare minți pe ca o cunoaște poporul român în toată evoluția sa istorică…
Iată cum stau lucrurile în privința străinilor la Mihai Eminescu.
Blestemul „Doinei” lui Eminescu în privința străinilor nu înseamnă ură față de străini, xenofobie, sovinism, ci exasperarea, durerea unei mari conștiințe naționale în fața atator flagrante nedreptăți suportate cu stoicism și pasivitate de români, la ei acasă.
Nimic nu i se părea lui Eminescu mai umilitor și dureros că românilor li se refuzau drepturi elementare, ca li se interzicea studiul în limba română în școli,ca li se impunea statutul de popor de mâna a patra pe pământul lor istoric, de niște ocupanți vremelnici, de niște „Venituri”.
Strigătul poetului national din „Doina”- „cine au îndrăgit străinii/ Manca- i-ar inima câinii/ manca-i-ar casa pustia/ Si neamul nemernicia” – era revolta copleșitoare a unei mari conștiințe naționale față de infinitele abuzuri și umilințe indurate de români chiar pe pământul lor istoric..
Nu xenofobia, nu rasismul, nu sovinismul se regăsesc în arzătoarea porunca, ci Sfânta și dreapta mânie ca strainii i-au robit pe români în Țara lor veche, istorică.
Înțelegeți dvs, dlor, doamnelor, cum trebuie acceptată și explicată ” Doina”??
E clar, sper, și pentru Liviu Rotman, care l-a murdărit pe Eminescu din cap până în picioare făcându-l xenofob, rasist și antisemit…
