Într-un articol semnat de Preotul Adrian Agachi, publicat în Ziarul Lumina.ro, regăsim un adevăr crunt în care ne zbatem fiecare în parte aproape zi de zi. O luptă interioară de a ne păstra propria personalitate în această societate care aleargă mereu după nou, după „a fi în trend”, într-o direcție sau alta. A-ți păstra propria personalitate în lumea modernă este un pariu riscant, iar riscurile cresc în fiecare zi.
„Cu cât devoalezi mai mult din eul tău, cu atât pari mai deșuet în ochii celor care doresc să își păstreze anonimatul masei. „Oamenii-masă” de care vorbea cu atât patos eseistul spaniol J. Ortega y Gasset au fost întotdeauna „la putere” în ceea ce privește opinia publică, trendul, direcția care trebuie urmată, la nevoie, cu riscul disoluției celor care încă mai îndrăznesc să fie diferiți. În Noul Testament, orice clipă în care Mântuitorul Se apropie de dezvăluirea adevăratei Sale identități este întâmpinată de cei prezenți drept o calamitate de proporții cosmice. De la farisei și cărturari la arhierei și căpetenii, de la oamenii simpli din popor și până la regii care apar fulgurant în versetele Evangheliilor, toți așteaptă ca Hristos să Se proclame ca Mesia doar pentru a-L masacra, nicidecum pentru a-L celebra. Din punctul lor de vedere, un Dumnezeu care nu este după chipul și asemănarea lor nu merită să existe. Oricât i-ar fi iubit Dumnezeu, ei se iubeau pe sine, în chip rău, încă mai cu patos. Poate de aici și versetul enigmatic, care ne redă un cuvânt al lui Dumnezeu adresat omului în Psalmi: „ai cugetat fărădelegea că voi fi asemenea ție” (Psalmi 49, 22). Oamenii au cugetat cu adevărat această mare fărădelege – că Dumnezeu ar putea fi vreodată după chipul și asemănarea lor păcătoasă, pătimașă, animalică.”*
La fel cugetă și „oamenii-masă” față de cei care au îndrăzneala de a rămâne fideli propriei personalități. În aceste condiții, fiecare dintre cei care și-au trădat eul, luând asupra lor masca lingușelii, a ipocriziei, a minciunii, își văd înșelarea în toți cei care au refuzat să o facă, care au rămas statornici recunoașterii unicității persoanei lor și nu s-au înfricoșat, temându-se de opiniile altora când au luat deciziile proprii de a face ceea ce trebuie. […]
În prezent, a fi cât mai uniform și în patimi și în virtuți este noul etalon universal. Să critici ce critică toată lumea, să iubești ce iubește toată lumea sunt noile ordine la care vrei-nu vrei ești aproape silit să te supui. Să zâmbești fals este doar un acompaniament nevinovat al celei mai virtuoase ipocrizii, pentru că, nu-i așa, dacă nu poți fi cine ești, vei fi, „în chip luminat”, cel care nu ești. Ambiția de a fi tu însuți va deveni o iluzie trecută, fadă, care nu promite nimic real. Noua ambiție este aceea de a fi altul, de a duce viața altuia și a altuia la nesfârșit, doar pentru a te face plăcut, doar pentru a simți un strop de împlinire, speranță și veselie.
„Avem o misiune sfântă față de Dumnezeu. Avem o slujire smerită față de aproapele nostru. Dar față de noi înșine avem o mare datorie, o imensă vocație: să nu ratăm ocazia de a fi noi înșine. Odată ratată, cei care nu-și dau seama de echivocul situației se mulțumesc cu ideea de a fi doar fantoșele altora. Și cum tot mai puțini își doresc să fie cu adevărat, modelele sunt oricum pe cale de dispariție. Poate că ultimul om al acestei planete va fi, din păcate, cel care nu mai are cu cine să semene și, în consecință, se va întreba cu tristețe: eu cine sunt?„, încheie preotul A. Agachi articolul să.
*Articolul integral se poate citi aici, Ziarul Lumina.ro.
