Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului.
La îndemnul părintelui mitropolit Teofan, preoții săvârșesc în multe biserici slujba Paraclisului Maicii Domnului – o slujbă de cinstire și invocare a ei, pentru ajutorul nostru.
În cadrul slujbei paraclisului se citește o pericopă evanghelică de la Luca (cap. 1) în care Elisabeta se întâlnește cu Fecioara Maria (ea fiind însărcinată cu Mântuitorul Hristos) și Elisabeta, sub inspirația Duhului Sfânt o cinstețte și o numește „binecuvântată între femei” iar Maria întărește aceasta prin cuvintele „că a căutat spre smerenia roabei Sale. Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic și sfânt este numele Lui.” (Luca 1, 48-49).
Aș vrea să mă opresc asupra expresiei „mă vor ferici toate neamurile!”
În Bibliile sectante această expresie este tradusă altfel: „toate neamurile îmi vor zice fericită!”
La prima citire, par expresii asemănătoare. Dar, în profunzime este mare diferență!
A zice cuiva că este fericit, e o etichetare, oferirea unui titlu. Dacă e cu adevărat fericit sau nu, doar Dumnezeu o știe! Poate datorită grijilor și problemelor vieții fericirea acelui om este aparentă și nu pentru totdeauna!
Dar „a ferici” pe cineva înseamnă a-l cinsti, a-l lăuda, iar în cazul Maicii Domnului această „fericire” (verb) vine din voința lui Dumnezeu, Care El întâi a cinstit-o. Așa a spus însăși Fecioara – Maică, amintind că „i-a făcut mărire Cel puternic”. Iar arhanghelul Gavriil vine cu închinăciune de sus, cu cuvinte de la Dumnezeu și o numește pentru veșnicie „binecuvântată între femei”.
De aceea este diferență de la cer la pământ între traducerea ortodoxă și cea a lui Cornilescu în acest context.
De ce a fericit-o (a slăvit-o) oare Dumnezeu?
Simplu! Pentru că i-a devenit mamă! Mama este unică între oameni! Ea repetă încă o dată menirea Evei de la început, de a da viață! Dar nu numai dă viață, ci întărește și desăvârșește ființa care se formează. Tehnologiile actuale ne fac să înțelegem mai bine legătura ființială dintre mamă și copil. Viața intrauterină a copilului, hrănirea, respirația, dezvoltarea și protejarea copilului depind de cordonul ombilical, depind de mamă. Cele două vieți (a mamei și a copilului) se întrepătrund și se influențează reciproc, fără să se confunde. Simțămintele și sentimentele mamei trec și la făt, iar ale fătului nu le știe existențial nimeni decât mama lui.
De o asemenea intimitate a învrednicit-o Dumnezeu pe Maica Domnului nostru! Ea este singura care L-a „îmbogățit” pe Dumnezeu. Noi toți avem totul de la Dumnezeu – existența și darurile din ființă. Dar Maica Domnului i-a dăruit lui Dumnezeu ceea ce nu avea: trup! Trup din trupul ei. O existență trupească asemănătoare ei. Accesul Dumnezeului-Duh la moștenirea genetică a neamului omenesc! Dumnezeu Cuvântul a devenit Dumnezeu-Om și Fiul Omului sau Adam Cel Nou!
De aceea Dumnezeu Omul Iisus Hristos îi devine dator pentru totdeauna Maicii Sale pentru existența Sa divino-umană. Pe drept cuvânt Biserica Ortodoxă nu a considerat a fi o hulă ci o cinstire în adevăr a o numi pe Maica Domnului și Născătoare de Dumnezeu!
Ca și proorocul David în psalmul 44, o vedem cu ochii credinței de-a dreapta Fiului și Dumnezeului ei în ceruri, mai presus de heruvimi și de serafimi și de toate puterile îngerești : „stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată” (Psalmul 44,11).
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
