Suntem noi cei răi? Ce-ar fi dacă războiul din Ucraina ar fi la fel de stupid și greșit ca și războiul din Irak, dar propaganda de stat ar fi fost mai reușită și aproape nimeni nu ar fi realizat asta… încă?
Mulți oameni încă cred, în prezent, că atacurile occidentale dăunătoare și moral discutabile asupra Serbiei și Libiei au fost justificate. Mulți cred încă că tentativa sângeroasă de distrugere a Siriei a fost o chestie bună. A durat mult timp până când opinia s-a schimbat în privința războiului din Vietnam, în anii 1960. Și, ca cineva care s-a opus războiului din Irak, îmi amintesc foarte bine câți (care acum cred că au fost împotrivă tot timpul) au fost păcăliți să sprijine pe Sir Anthony Blair și George W. Bush.
Problema este mai urgentă acum, deoarece generalii și amiralii avertizează că trebuie să trăim într-o societate militarizată și să ne pregătim pentru ceea ce ei cred că este un război inevitabil împotriva Rusiei. Ar putea să-și atingă scopul. Dacă continui să susții această politică, ai putea să te condamni pe tine, pe copiii sau pe nepoții tăi la o lume de război, lipsuri și poate chiar conscripție într-un fel de serviciu militar.
Războaiele înseamnă moarte și răni. Înseamnă penurii, raționalizare, întreruperi de curent, restricții de călătorie, persoane care se bagă în toate aspectele vieții și cu mult mai multă putere. Ca să nu mai vorbim de pericole – rachetele au raze de acțiune uimitoare în zilele noastre. Pentru ce anume ar fi aceasta?
Asta nu am reușit niciodată să înțeleg. Avem un Secretar al Apărării, Grant Shapps, care a perfecționat arta de a striga tare având în mână un băț foarte mic – declarații zgomotoase, beligerante în timp ce Forțele Armate se topesc datorită neglijării și cheltuielilor prost direcționate. Poate că, dacă are loc invazia mult temută a Rusiei în Europa de Vest, o putem respinge trimitând trupele noastre pe trotinetele electrice și bicicletele electrice pestilențiale, care sunt contribuția majoră a acestui fost Secretar al Transporturilor la binele națiunii.
Cu siguranță aceste vehicule sunt terifiante pentru cei care nu le conduc. Aproape că m-au omorât pe mine de mai multe ori. Și, împilate în grămezi, devin obstacole formidabile, așa cum descoperă londonezii.
Ceea ce nu pare să înțeleagă dl. Shapps este că Marea Britanie a devenit mare stând departe de conflictele continentale și lăsând pe alții să lupte. Chiar și în lupta împotriva lui Bonaparte, am plătit aliații europeni să facă cea mai mare parte a muncii grele.
Măreția noastră s-a sfârșit când moralismul bombastic a preluat controlul, în 1914. Ne-am aruncat, presupus nobil, într-un război ruso-german. În doi ani eram falimentați și lipsiți de floarea tinereții noastre.
Oamenii încă refuză să mă creadă atunci când spun cu precizie că Marea Britanie nu și-a plătit imensele datorii de război din 1914-1918 (acum în valoare de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline) către SUA. Dar vă promit că este adevărat.
Patru ani de pierderi teribile au lăsat problema ruso-germană nesoluționată și am trebuit să facem totul din nou în 1939. După aceea am fost și mai falimentați și în 1946 a trebuit să raționăm pâinea, ca o Republică Populară disperată. Dar mulți ani după aceea am fost în mare măsură guvernați de adulți care luptaseră în războaie reale și fuseseră răniți, și văzuseră moartea foarte aproape de ei, sau suferiseră bombardamente și o economie de război. Și așa am stat în mare măsură departe de mari probleme din străinătate. Dar acei adulți s-au pensionat și au murit, și o nouă generație, oarecum un cruciat al copiilor, a preluat puterea. Ciudat, nu erau războinici în modul tradițional.
Așa cum se știe Bill Clinton nu a participat la războiul din Vietnam. Sir Anthony Blair nu are niciun mușchi militar în corpul său. Unul dintre secretarii săi ai apărării a fost un fost comunist din era invaziei Brejnev. Un altul a fost ‘candidat să devină membru’ al Grupului Internațional Marxist, o facțiune care obișnuia să strige ‘Victorie IRA!’. Așa că presupun că măcar un pic era militar.
George W. Bush a petrecut era războiului din Vietnam acasă în Garda Națională Aeriană, apărând cu curaj Texasul împotriva Oklahomei, sau ceva de genul. Acel alt mare agitător de tobe de război, viitorul vicepreședinte Dick Cheney, a spus despre perioada din Vietnam, când ar fi putut servi în forțele armate: „Am avut alte priorități în anii 60 decât serviciul militar.”
Și eu. Nu pot să rezist să nu fac aici o mică notă despre fratele meu decedat, Christopher, care după 2001 a devenit un susținător vocal al războaielor externe ale SUA. A depus eforturi ingenioase și de succes pentru a scăpa de defilarea, lustruirea bocancilor și plictiseala generală a Corpului Combinat al Cadeților la o școală la care amândoi am fost. Aceste eforturi implicau o problemă la genunchi din care părea că s-a vindecat complet mai târziu. Nu mă plâng. Și eu am reușit să scap prin aceeași portiță pe care o crease el.
Dar de la războaiele iugoslave, avem următorul tipar. Un lider străin este denunțat ca ‘un nou Hitler’, și în general ca ‘fascist’. Aceasta se spunea tot timpul despre Saddam Hussein în Irak, care în opinia mea, era doar un dictator obișnuit din lumea a treia, fără convingeri politice, altele decât că ar trebui să rămână la putere.
Slobodan Milosevici, micul pușcăriaș fost comunist care a ajuns să conducă micuța Serbie, a fost asemănat în mod similar cu puternicul dictator german. Oamenii care au demonstrat cu sutele de mii împotriva războiului din Irak au fost batjocoriți de susținătorii lui Blair, acuzați că ar fi încercat să mențină un ‘dictator fascist’ la putere.
Și oricine spunea că războiul ar putea fi o greșeală era, de asemenea, acuzat de ‘conciliatorism’ și echivalat cu Neville Chamberlain, omul care a cedat în fața lui Hitler la München în 1938. Tocmai asta primesc tot timpul când mă opun acestor războaie, așa cum fac. Sunt și acuzat că sunt ca Lord Haw Haw, fascistul irlandez William Joyce, care difuza propagandă pro-Hitler de la Berlin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ei bine, oricine știe ceva despre Europa în 1938, sau chiar acum (așa cum fac eu), își dă seama că aceste comparații sunt jalnic de înșelătoare. Dar aproape nimeni nu știe. Susținătorii de război de astăzi laudă cu toții Ucraina vitează, puternică, liberă, democratică, pe măsură ce îndemnăm la continuarea războiului și respingem orice fel de pace ca și ‘capitulare’.
Ucraina este, de fapt, un stat corupt și prost guvernat, zdruncinat de incompetență și risipă, cu puțină libertate politică, mass-media slabă și fără opoziție reală. În acest sens, este foarte asemănătoare cu Rusia, cu excepția faptului că Rusia are petrol și gaze.
Are și alte defecte asupra cărora nu voi insista aici. Și războiul pe care (în opinia mea) SUA l-a provocat în această regiune a fost un dezastru pentru poporul ucrainean. Acest lucru este evidențiat într-o relatare de acest weekend în New Statesman, publicație de stânga și pro-război.
Distinsul romancier ucrainean Andrei Kurkov a oferit o imagine mai clară și mai adevărată a stării țării pe care o iubește în mod evident decât am văzut de la orice reporter occidental. Dl. Kurkov este un patriot ucrainean, loial națiunii sale. Și asta îl determină să fie sincer.
Printre multe alte lucruri remarcabile, el observă că „aproximativ 700.000 de ucraineni obligați la serviciul militar au trecut granița de la începutul războiului pe 24 februarie 2022. Acest număr este mai mare decât cel al soldaților ucraineni de la front. Acești refugiați bărbați nu se întorc acasă prea curând.”
Aud multe voci vesele ale mass-media londoneze la radio și televiziune asigurându-mă că ucrainenii sunt încă angajați în acest război. Atunci de ce părăsesc țara în astfel de proporții, uneori murind pe drum în timp ce traversează granița închisă, în loc să lupte pe front?
Războiul, pe care Marea Britanie falimentată, depune atât de mult efort pentru a-l menține în viață a ucis, mutilat și mutilat zeci de mii de tineri ucraineni (cifrele privind victimele sunt un secret oficial), a devastat orașe și a distrus economia ucraineană.
Nu am știut niciodată cui interes britanic servește acest lucru, și – poate chiar mai important – nu pot vedea cum a beneficiat Ucraina de pe urma acestuia.
Chiar nu există nimic să pună capăt acestui marș lipsit de sens spre un nou Război Mare?
* Articol semnat de Peter Hitchins, publicat în Daily Mail.
Credit foto / Sursa: R3media
