Pe lângă peotestul fermierilor, transportatorilor, taximetriștilor și celor de la Solidaritatea Sanitară, se anunță și un protest al avocaților.
„Nemultumirile avocatilor se refera la restrangerea nelegala a dreptului la aparare, ignorarea drepturilor avocatului in procedurile judiciare si existenta normelor de drept care permit crearea de presiuni asupra avocatului in exercitarea profesiei” – arată cei de la Lumea Justiției.
Astfel, peste 4.700 de avocati din Baroul Bucuresti – condus de decanul Aurel Ciobanu– au votat in adunarea generala extraordinara (AGEA) de duminica, 28 ianuarie 2024, sa intre in protest timp de o luna, intre 31 ianuarie si 29 februarie, zilnic intre orele 10:00 si 18:00.
„Protestul trebuie sa se soldeze cu formularea unor proiecte de modificare a legii, care vor fi trimise Parlamentului.
Acest punct pe ordinea de zi a fost introdus la propunerea avocatei Elena Radu (foto 2), primind 4.711 voturi „pentru”, 167 „impotriva” si 687 de abtineri. Tot la propunerea Elenei Radu, baroul a votat transmiterea in direct a sedintelor Consiliului Baroului Bucuresti pe site-ul BB, precum si postarea pe portal a inregistrarilor acestor sedinte”, mai menționează cei de la Lumea Justiției.