O femeie de 38 de ani, din municipiul Botoșani, a încercat să inducă în eroare polițiștii rutieri, prezentând un permis de conducere emis de statul german, care, însă, a ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea sa.
În urma verificărilor efectuate la nivelul autorităților germane, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, s-a stabilit faptul că femeia nu figurează cu pemis de conducere emis de statul german, a relatat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Astfel, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.