Ies greu sau aproape niciodată după cumpărături. Când are cine, de ce să încurci? Nu e mai comod să-ți vină cumpărăturile acasă? Produse din gospodăriei cumpăr și mai rar pentru că mai avem prin ogradă unele și altele. Și totuși m-am întors acasă cu o pungă de ouă rață și o sticlă cu lapte.
Mereu m-au impresionat vânzătorii ambulanți. Era în Bariera Brăile, în dreptul unității militare, un domn cu lentile groase, care vindea ziare. Ziarul nu-mi era prieten – așa cum nu mi-au fost ziarele în general, la Buzău – însă cumpăram două trei doar pentru că doream să-i scurtez timpul de alergat printre mașini acestui domn.
Tot aici, dar din partea cealaltă, dinspre pod la Drăgaică, printre semafoarele care stau fie pe stâlp fie atârnate în câte un fir, a țâșnit spre mașini un alt domn, cu o sticlă de lapte și o pungă de ouă în mână. Am crezut că se urcă într-o mașină. Abia când se apropia de mine am realizat că el vinde produsele respective. A venit verdele, am traversat intersecția, iar la unitatea m-am întors rapid la … tarabă.
În triunghiul dintre artere, pe bancă, avea geanta cu produse.
– Am peste 80 de ani, tataie! Am nevoie de bani să trăiesc! Sunt din Spătaru și mai vin aici că îmi e mai aproape. La Piață e complicat, e scump să iau în chirie, iar eu nu am cine știe ce produse, dar dacă tot muncesc, e păcat de ele să nu le dau. Și dacă nu le vând… din ce să trăiesc? Pensia e mică!
Mi-am adus aminte de întâmplarea aceasta petrecută undeva prin mai, în contextul dezbaterilor despre azilele groazei. Bătrânii lipsesc din vacarm. Totul pare mai întâi o reglare de conturi între câțiva politicieni. Deși se fac că se iubesc și că se așteaptă să să se ia în brațe, protagoniștii abia așteaptă să se înlăture unul pe celălalt. Bătrânii? Masă de manevră sau bombă pusă în casa adversarilor și cale de atragere a atenției spre alte teme, decât prețul la alimentele de bază.
Bătrânul din intersecție, care umbla printre mașini să vândă o sticlă de lapte și o pungă de ouă, nu e în azil, slavă Domnului. Însă tot nu este un bătrân liniștit. Așa cum spunea – și-l cred pentru că altfel nu era acolo – trebuie să muncească să poată trăi …
E o realitate tristă, tot mai tristă, cu care seniorii noști – așa cum le place politicienilor să-i numească – se confruntă.
Pentru moment e rândul celor de la azile să fie folosiți în jocurile interne de partid, dar vine vremea și a celorlalți, căci se apropie campania electorală. Vă închipuiți că o dată cu campania electorală vânzătorului ambulant din Bariera Brăilei o să i se rezolve toate problemele.
Va sta boierește în jilț și nu va trebuie să facă nimic, pentru că face partidul.
Să vândă ouă și lapte la răscruci de drumuri? Nici vorbă! Pentru ce să vândă?! Îi vor mări pensia atât de mult încât va lăsa vaca să facă ce vrea cu laptele ei și rațele să se ouă doar dacă poftesc, pentru că produsele lor nu vor mai fi de folos atâta vreme cât pensia îi asigură o viață îndestulată.
Bieții bătrâni! Au muncit o viață. Au făcut o țară și au ajuns să fie maltratați prin azile, sub privirile nepăsătoare ale celor care ar trebuie să-i apere, ori să vândă, aproape ca niște cerșetori, ce au prin curte, ca să nu moară de foame!
