Părintele Ilie Lăcătuşu s-a născut într-o zi sfântă, s-a născut de Sf. Ierarh Nicolae, pe 6 decembrie 1909 şi a văzut lumina zilei într-un sat din Oltenia, în satul Căpătâi.
Astfel, tânărul Ilie de atunci, la îndemnul sufletului şi al cugetului dar şi la îndemnul părintelui din satul natal, urmează cursurile Seminarului Sf. Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, iar după terminarea acestora, în anul 1930, se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, pe care le urmează şi le absolvă cu înalte aprecieri, în anul 1934.
Calităţile sale de nobleţe sufletească se evidenţiază însă din primii ani ai tinereții. Datorită comportamentului său virtuos, părintele a primit la terminarea cursurilor seminarului din Vâlcea, un premiu de virtute: pentru înaltele virtuţi care îl distinge de colegii săi.
PREOT MISIONAR ȘI PE FRONT
După absolvirea Facultăţii de Teologie din Bucureşti este numit preot paroh la o parohie din Oltenia, Oşica de Jos, unde nu rămâne mult timp, urmând ca în câteva luni să fie numit preot la parohia Buiceşti din Mehedinţi.
Şi aici a dovedit o râvnă deosebită, pricepere, apropiere de problemele şi grijile oamenilor; a fost un stâlp şi îndrumător al oamenilor.
Din vara anului 1942 şi până în primăvara anului 1943 a răspândit Cuvântul Domnului mai întâi la Odessa şi mai apoi la Parohia Serseniţa, jud. Râbniţa (Transnistria).
În anul 1943 îl găsim într-o parohie din Râmnic, de unde ne-au rămas câteva scrisori primite după ani şi ani, de la cei pe care i-a păstorit acolo şi care regretau pierderea unui păstor model.
În anul 1944 părintele revine la datoriile spirituale din parohia Buiceşti din Oltenia, unde reface şi susţine moral comunitatea.
Arestarea
Este arestat cu o zi înainte de praznicul Sfântului Proroc Ilie, în data de 19 iulie 1952, când este smuls noaptea din sânul familiei şi al enoriaşilor şi trimis la Canal, unde până în octombrie 1952 a fost încadrat în colonia de muncă M.A.I. „Galeşu”, iar din octombrie 1952 până la sfârşitul lui august 1953, a fost încadrat în colonia de muncă M.A.I. „Peninsula” (în celebra brigadă a preoţilor). Ceea ce este interesant de reţinut este faptul că a fost întemniţat, fără să fie condamnat.
Este mutat din septembrie 1953 la Oneşti, unde este încadrat în Formaţiunea de muncă 0680, loc de unde se eliberează la 26.04.1954. În toată această perioadă de detenţie (reeducare) a făcut muncă forţată şi a executat-o în baza deciziei administrative a M.A.I. nr.680/1952.
După eliberare, revine în slujba Bisericii la Buiceşti, pentru a-şi continua misiunea harică. Paharul suferinţelor nu se umpluse însă îndeajuns. Deşi din familia sa odrăsliseră cinci copii, din august 1955 îi mai rămâne în viaţă până astăzi o singură fiică, Maria Sabina.
Întrucât îi întărea pe cei din jur în credinţă, nădejde şi solidaritate, la 01.07.1959, Părintele Ilie Lăcătuşu este arestat pentru a doua oară, tot în baza unei sentinţe administrative, respectiv ordinul M.A.I. nr. 10052/20.07.1959 şi „i se fixează” loc de muncă în Deltă, la Periprava, unde a făcut parte din „Formaţiunea de muncă 0830” (care cuprindea şi lotul preoţilor olteni).
În temniță a săvârșit nenumărate minuni și întărea pe camarazii săi de suferință.
ELIBERAREA
S-a nevoit mult, făcând muncă forţată până la data de 06.05.1964, când a fost eliberat. În ultima parte a perioadei de detenţie a lucrat şi a fost calificat în meseria de zidar (categoria a V-a), după eliberare stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în Bolintin, raionul Titu. Din ziua de 20.12.1964 revine în slujba zidirii spirituale, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mai întâi la Parohia Gârdeşti, jud. Teleorman, unde a renovat biserica, o biserică de o importanţă culturală, fiind pictată de N. Grigorescu; acea biserică există şi astăzi şi este o biserică frumoasă ca o catedrală. Aici slujeşte până la 01.08.1970, după care se transferă la Parohia Cucuruzu, jud. Giurgiu, unde se pensionează la 01.01.1978 şi se stabileşte în Bucureşti.
Viața sa va fi o întreagă asceză și rugăciune dedicată Domnului pentru semenii săi, învăluită în smerenie și multă taină.
Trecerea la Domnul şi profeţia Părintelui Ilie, în relatarea nepotului său, Mihai Spirache
În primăvara anului 1983, starea lui de sănătate se înrăutăţeşte şi este internat la spitalul din Vaslui. Fiind pe patul de spital, în luna iulie şi, vizitându-l, ne-a spus cu două, trei zile înainte: „Dacă ajung să trec de ziua de 22 iulie, mai trăiesc încă doi ani”. În următoarele zile putem spune chiar că îşi revenise. Doctorii erau foarte încântaţi de starea lui de sănătate. Chiar în ziua respectivă, cu două ore înainte, am fost la spital cu mama mea, cu fiica părintelui. Şi părerea medicilor despre starea lui era una bună. Plecând de acolo, după trei ore primim un telefon prin care eram anunţaţi că părintele s-a săvârşit.
După datina străbună au urmat cele rânduite. După dorinţa dânsului s-a construit acea capelă în cimitirul Giuleşti şi a fost depus în una din cripte, la subsol, unde sunt patru cripte sub pământ. A fost zidit acolo şi în toată această perioadă până în anul 1998, convingerea familiei a fost că este un sfânt. Părintele, pe patul de spital, a spus că dacă va trece de ziua de 22 iulie, va mai trăi 2 ani de zile, iar dacă nu, când soţia sa, Ecaterina Lăcătuşu se va săvârşi la 15 ani după dânsul, să fie depusă în aceeaşi criptă în care a fost dânsul îngropat.
Şi aşa se face că în anul 1998, s-au împlinit cei 15 ani. În acea vară, când soţia Părintelui s-a îmbolnăvit, nu eram în ţară şi am primit vestea la începutul lui septembrie. Eram constructor în Israel şi aveam un contract de muncă pe doi ani, pe care nu-l puteam întrerupe. Nu era deloc uşor să mă întorc în ţară. Aşa se face că trecând peste această regulă, peste această cerinţă pe care au impus-o constructorii, am cumpărat bilet de avion. Abia la aeroport am aflat că de fapt se stinsese bunica, prezbitera Ecaterina Lăcătuşu, astfel încât am ajuns la o zi după eveniment, am ajuns pe 28 septembrie, urmând ca pe 29 să aibă loc prohodul, să fie înmormântată.
Şi vreau să vă spun ca o mărturie despre acest fapt că am avut la dispoziţie toată ziua de 28 în care trebuia să facem rost după datină de un sicriu de acela mai mic, pentru oseminte, un vas pentru oseminte. Eram proaspăt venit dintr-o ţară străină şi am mers pe la mai multe centre care confecţionează sicrie, şi am încercat să le dau dolari pentru ca a doua zi dimineaţa să fie gata acest mic sicriu. Vreau să vă spun că nici cu dolari nu am reuşit să găsesc o firmă care să facă acest mic sicriu. Astfel încât dimineaţa zilei în care a trebuit să aibă loc prohodirea prezbiterei ne-a găsit fără sicriu…
AFLAREA SFINTELOR MOAȘTE
S-a spart zidul de la intrarea în criptă şi s-a tras afară sicriul. Era complet, era în foarte bună stare. De regulă sunt 2-3 gropari care să scoată afară sicriul. Aşa a fost şi aici, au fost 2 sau 3 gropari. Şi eram acolo familia, fiica dânsului, încă 2 sau 3 rude, eu şi groparii aceştia. Şi au trecut funiile şi au vrut să-l scoată afară, încercând de 2-3 ori. Sicriul era fix, parcă era lipit de pământ şi n-au reuşit. Au plecat şi au mai chemat câţiva gropar. Cert e că la un moment dat erau vreo 6 gropari în capelă, ca să scoată afară sicriul şi unul dintre gropari a făcut remarca aceasta: „a fost un om gras, nu reuşim să-l scoatem”. Cineva a zis : „De unde, săracul, a fost un om slab, a stat atâţia ani pe patul de spital, nici vorbă”!
Şi parcă o văd şi acum pe mama, cum s-a apropiat de marginea sicriului, şi-a împreunat mâinile şi a zis doar atât: „Tată, lasă-te scos”. Şi a zis: „să încercăm să-l scoatem acum”. Şi l-au scos imediat, l-au pus pe un cărucior şi urma să desfacă şi capacul. Am mers la picioarele părintelui şi am început să dăm la o parte mahrama. Am început de la pantofi; la început vedeam pantoful, mai dăm puţin, se vedea manşeta de la pantalon, apoi a început să se vadă pantalonul, se vedea deja piciorul întreg…
Și tot trupul său era întreg…
Depus în cripta din cimitirul Giulești, până astăzi moaștele Sf. Ilie izvărăsc tămăduiri nenumărate.
Să avem rugăciunile și binecuvântarea Părintelui Ilie, sfânt al temnițelor comuniste!
Credit foto: Atitudini.com
