,,O emoție izbucneste pretutindeni în Apuseni; toți găsesc acum timp să se gândească din nou la el și la faptele lui și, în număr mare se îndrepată spre locul de înmormântare."*
În dimineața de 10 septembrie 1872 Iancu este găsit mort pe prispă. In traista lui de sub cap se găsește un prosop și o scrisoare mototolită, datată 1867 și adresată Împăratului. Ii spunea Împăratului despre starea lui grea și îi cerea ajutor.
A scris-o probabil într-un moment de depresie. Dar nu a trimis scrisoarea niciodată, nu voia să se umilească atât, așa că a mototolit-o, dar de păstrat a păstrat-o asupra lui. Se întamplă acum, după moartea lui, niște lucruri ciudate, care spun despre noi românii cât de nerecunoscatori putem fi câteodată față de binefăcătorii noștri.
Ioan Stupina, românul luptător în munți, refuză să se ocupe de înmormântare, pe motiv că înmormântarea costă. Atunci, o înmormântare costa cam cât 6 oi.
Este anunțat despre deces fratele lui Iancu, Alexandru, întâmplător preot ortodox. Refuză categoric să se implice în înmormantare, cu motivare că Iancu a renunțat la religia ortodoxă, trecând la religia greco-catolica și el nu îngroapă “rătăciți”. Un ticălos… știa că Iancu se declarase de religie greco-catolică formal, ca să poată urma dreptul, unde nu erau admiși decât excepțional români și numai dacă erau de religie greco-catolică.
În realitate, fratele preot ortodox îl declarase cu ani în urmă nebun pe Iancu, ca să îi poată prelua partea de moștenire, așa se face că Iancu nu mai avea în ultimii ani de viață ca avere proprie decât…fluierul. Cum nimeni nu se grăbea să preia sarcina îngropării, Ioan Stupina anunta primăria, care este nevoită să suportea ea cheltuiala cu îngroparea, căci nu putea fi lăsat un om neîngropat.
Se trag clopotele și lumea află că mortul e Avram Iancu. A doua zi, scriu și gazetele. Vestea circulă cu rapiditate în toata zona: a murit Avram Iancu.
Revenim acum la momentul anului 1872, an când Iancu era privit și tratat ca un boschetar de azi. Incă nevindecat deplin și cu mintea zdruncinată, dar fără a lăsa din mănă fluierul și traista, Iancu pleacă din nou prin cătune. Revine după câteva zile din nou la Baia de Criș. Vrea să se interneze din nou la spital, dar este alungat. Se oprește atunci la casa unui cunoscut, Ioan Stupina, fost luptător în legiunea de moți, acum un pașnic brutar. Sosirea “ciudatului” îl cam încurca pe Ioan Stupina, deoarece coincidea cu pregătirile finale pentru logodna fiicei lui cu un subofițer ungur. Nu îl alungă imediat ce-l vede, dar îl ține la distanță. Îi dă să mănânce și îi oferă adăpost de o noapte pe prispa casei. Luna septembrie în Muntii Apuseni aduce nopți reci, temperatura scade până la 10 C°.
Ei bine, dragi cititori, Iancu de ani și ani a rămas în conștiința românilor și va rămâne în continuare, deoarece a fost SINGURUL POLITICIAN ROMAN care nu a mințit și nu a furat, care ȘI-A IUBIT NEAMUL MAI MULT CA PE EL INSUȘI, lăsându-i prin Testamentul din 1850 chiar și casa părintească. Aceasta-i moștenirea pe care ne-o lasă Avram Iancu, exemplul lui personal. Si peste alti 166 de ani, românii vor fi prezenți la Țebea, dar cu siguranță că nimeni din cei ce vor fi acolo nu își vor aminti de mizeriile de politicieni de azi (parlamentari, miniștri, președinti).
*P.S.: La cam o lună după moartea lui Avram Iancu, doi moți se prezintă la Primarie și, cerând să li se respecte anonimatul, plătesc ei Primariei costul înmormăntării. Iancu a plecat la Cer fără a fi dator cuiva!
*citat: Alex Imreh
Sursă: https://aleximreh.wordpress.com/2021/11/07/no-gata-no-hai/
