NATO a ieşit, marţi, cu un comunicat de presă în care condamnă decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale şi anunţă suspendarea tratatului „pentru oricât timp va fi necesar”.
„Aliaţii condamnă decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul Forţelor Armate Convenţionale în Europa şi războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, care se împotriveşte obiectivelor tratatului. Retragerea Rusiei este ultima dintr-o serie de acţiuni sistematice care subminează securitatea euro-atlantică. (…) În timp ce recunoaştem rolul Tratatului Forţelor Armate Convenţionale în Europa ca un element cheie al arhitecturii securităţii euro-atlantice, o situaţie în care statele aliate participante respectă tratatul, în timp ce Rusia nu o face, nu ar fi viabilă”, scrie în comunicat.
„Aşadar, ca o consecinţă, statele aliate participante intenţionează suspendarea Tratatului CFE pentru oricât timp va fi necesar, în conformitate cu drepturilor lor internaţionale. Este o decizie susţinută în totalitate de toţi aliaţii NATO”, continuă comunicatul.
Tratatul Forţelor Armate Convenţionale în Europa, semnat în 1990, la un an de la căderea Zidului Berlinului, limita categoriile echipamentelor militare convenţionale pe care NATO şi, la vremea respectivă, Pactul de la Varşovia, le puteau folosi. Tratatul avea scopul prevenirii uneia dintre părţile aflate în Războiul Rece din a masa forţe pentru o ofensivă împotriva unui alt stat din Europa.
Rusia şi-a suspendat participarea la tratat în 2007 şi a încetat participarea activă în 2015. Marţi, 7 noiembrie, Rusia s-a retras formal din acest tratat. Moscova este de părere că extinderea NATO – în special cu includerea Finlandei şi, în viitor, a Suediei – înseamnă că tratatul nu mai are valoare.
Credit foto / Sursa: AP / Monitorul Apărării si Securității