„Orice cuvânt am încerca să spunem noi ca să tâlcuim Naşterea Maicii Domnului, acest eveniment important din istoria mântuirii, este parcă prea puţin în raport cu cât de mult datorăm noi ca oameni celei care L-a născut ca om pe Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru”, a spus PS Paisie Sinaitul, duminică, la Catedrala Patriarhală.
Episcopul vicar patriarhal a subliniat importanța praznicului citându-l pe înțeleptul bizantin Iosif Vrienios:
„Cincizecimea este legată de Înălțare, Înălțarea de Înviere, Învierea de Răstignire, Răstignirea este legată de viața și de minunile Domnului, minunile de Întâmpinare și Naștere Domnului, Nașterea Domnului se datorează Bunei Vestiri, Buna Vestire a avut loc datorită Intrării în Biserică a Maicii Domnului, iar Intrarea în Biserică se datorează Nașterii Maicii Domnului. Așadar, în ordine inversă, datorită acestui praznic avem toate celelalte praznice, prin care Hristos Domnul a lucrat mântuirea neamului omenesc”.
Preasfinția Sa a spus că această sărbătoare face trecerea de la Vechiul Testament la Noul Testament și a detaliat faptul că Părinții Bisericii au fixat serbarea Naşterii Maicii Domnului în a opta zi din anul bisericesc pentru că această cifră simbolizează veșnicia, iar din Sfânta Fecioară Maria Se întrupează Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Veșnic.
„Un lucru foarte interesant anul acesta este că sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului se suprapune cu ziua Duminicii, care, pentru noi creştinii, este prima şi a opta zi. În zi de duminică, adică în prima zi a creaţiei, s-a făcut lumină. Tot în zi de duminică, adică în prima zi a rezidirii, ni s-a arătat Lumina Învierii lui Hristos, inaugurând ziua a opta cea veşnică a bucuriei şi a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu”.
PS Paisie a prezentat apoi contextul în care a avut loc Nașterea Fecioarei Maria precizând că părinţii ei, Sfinții Ioachim și Ana, erau oameni cunoscuți: Sfântul Ioachim era descendent din seminția lui Iuda fiind urmaș al împăratului David, deci, din neam împărătesc, iar Sfânta Ana era descendentă din seminția lui Aaron, marele preot, fratele prorocului Moise. Așadar, amândoi erau din neam nobil.
Sfântul și Dreptul Ioachim era un foarte bogat și cunoscut crescător și negustor de vite, pomenit în registrele templului din Ierusalim pentru generozitatea și pentru ofrandele sale, care erau întotdeauna duble față de cele prescrise de Lege.
„Cu toate acestea, reputația lui era afectată de faptul că, din căsătoria cu Ana nu au rezultat copii. Pentru un evreu din timpul acela, aceasta reprezenta o rușine, o încălcare a poruncii lui Dumnezeu: Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți! (Facere 1:28)”.
Știm din scrierile Vechiului Testament, a spus PS Paisie Sinaitul, că „femeile unora dintre cei mai importanți descendenți biblici, care erau sterpe, au reuşit să nască, unele chiar la bătrânețe. Însă, în multe dintre cazurile prezentate în Vechiul Testament, sterilitatea este pusă în legătură cu împlinirea planurilor lui Dumnezeu, în pofida obstacolelor pe care le constituie limitele firii”.
„Sterilitatea unor femei pomenite în Sfânta Scriptură pare să nu aibă alt sens decât manifestarea harului lui Dumnezeu, Care poate s-o desființeze de parcă tocmai cu acest scop a îngăduit-o El. De asemenea, putem remarca faptul că celor născuți din femei, iniţial sterpe, li s-a hărăzit un destin, un rol special, ei având de împlinit o misiune încredințată de Dumnezeu”.
„Astfel, sterilitatea pare un pretext care conduce la o altfel de fertilitate, mai înaltă, de natură duhovnicească, ce se vădește în personalitatea și în faptele copilului astfel născut, dar și în viaţa părinților lui, care sunt sfințiți prin primirea acestui har excepțional”, a explicat Preasfinția Sa.
„Însăşi aşteptarea harului, prin virtuţile pe care le pune în lucrare – îndeosebi rugăciunea, credinţa, nădejdea, răbdarea și iubirea lui Dumnezeu, este o cale de sfinţire. La fel s-a întâmplat în cazul Sf. Părinți Ioachim și Ana”.
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trăim această sărbătoare ca pe o mare binecuvântare, ca pe o mare bucurie pentru că Maica Domnului aduce bucurie la toată lumea”, a spus la final ierarhul citând troparul sărbătorii.
Credit foto / Sursa: Basilica