15 iunie este ziua în care în urmă cu 134 de ani s-a produs moartea fizică a lui Mihai Eminescu. Dar moartea lui civilă a avut loc în urmă cu 6 ani, mai precis în ziua de 28 iunie 1883, când regimul oligarhic de tip fanariot aflat la cârma țării a hotărât să-l elimine din viața publică, să-l aducă la tăcere, pentru că devenise extrem de incomod pentru satrapii din jilțurile puterii. Ceea ce a tulburat tihna cancelariilor imperiale europene, precum și a uneltelor lor din conducerea României a fost vestita poemă „Doina”, rostită la Iași, cu trei săptămâni în urmă, respectiv în ziua de 5 iunie. Nu în mod întâmplător „Doina” este și ultima creație eminesciană. Eminescu a numit regimul politic instaurat după abdicarea Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a doua ediție a fanarioților. Urmărind cursul istoric, acum suntem în a patra ediție, pentru că regimul instaurat în urmă cu 33 de ani are evidente caracteristici de tip fanariot. Dependența față de puteri străine, conduita docilă a guvernanților față de acestea, imixtiunea directă a străinilor în alegerea sau numirea în funcții importante a persoanelor agreate, impunerea din afară a deciziilor de guvernare, ignorând interesele și realitățile interne etc. sunt doar câteva aspecte ce au caracterizat și domniile fanariote. Și încă ceva, ceva ușor de constatat dar nebăgat în seamă. În timp ce armata, care are misiunea să apere țara, a fost treptat redusă și aservită tot unor interese străine, s-au întărit semnificativ forțele de represiune, a căror misiune este să-i apere pe guvernanți. De cine să-i apere? De furia poporului. Nici domnii fanarioți n-au avut armată, ci doar niște formațiuni de dohotari și arnăuți pentru menținerea ordinii și paza domnului. Numai Cuza s-a preocupat să constituie o armată națională, iar regii care au urmat, străini și ei de soarta țării, pe care au tratat-o ca pe o pradă, nu s-au preocupat să creeze o forță militară capabilă să facă față marilor provocări prin care a trecut țara. Eminescu, prin opera lui ne deschide ochii să vedem ce se întâmplă acum cu țara și cum am putea stăvili alunecarea ei în prăpastie. Doamne ajută!
