Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea unei misiuni umanitare pentru transportarea aeriană a unui pacient, diagnosticat cu arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corporală, către un spital din Germania.
Aeronava militară de tipul C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat sâmbătă, 22 iulie, în jurul orei 9, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pe ruta Otopeni – Lubeck.
Misiunea se execută la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență. Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul Spitalului Clinic de Urgență – București, iar transportul de la unitatea spitalicească către aeroport s-a realizat cu o ambulanță a SMURD.
Credit foto: Ministerul Apărării Naționale