Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a semnat, astăzi, ordinul de demitere a șefului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Ionuț Lupu. Demiterea lui Lupu, care este membru PNL, are loc cu doar o zi înainte de ședința decisivă a coaliției privind calendarul alegerilor.
Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ionuţ Lupu, a fost demis, în această seară, de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, din cauza întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri şi a blocajului din sistem, a declarat ministrul Florin Barbu.
„Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuţ Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem. Am avut şedinţă în această seară despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii şi ecoschema PD-04 privind înverzirea”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Acesta a precizat că foarte mulţi fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenţie. Mai mulţi fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la şefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus agenţia înainte de venirea lui Ionuţ Lupu, însă posturile de conducere ale agenţiilor de plăţi din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp, a mai spus Florin Barbu.
Sursa: Știri din Bucovina