Profesorii pot arhiva catalogul electronic exclusiv în mod digital, anunță ministra Educației, Ligia Deca. Oficialul a precizat la un podcast de partid că „aceasta este noua reglementare pe care am dat-o recent”.
Ministra Educației a spus în podcastul PNL publicat miercuri pe Youtube că a crescut foarte mult numărul școlilor interesate să implementeze un catalog electronic.
Ea a motivat această creștere și pe seama faptului că în loc să mai printeze la final de an catalogul completat online, școlile pot alege să-l arhiveze „direct digital”.
Reglementarea de care vorbește Ligia Deca, însă, nu există în realitate, cel puțin în legislația din educație în vigoare care stabilește regimul catalogului electronic ca act de studii.
În prezent, standardele tehnice minime pentru catalogul școlar electronic sunt aprobate prin ordinul de ministru al educației (OME) 3.896 din martie 2023. Acesta prevede, la articolul 11, alineatul 2, că evidența online a situațiilor școlare anuale se printează la finalul anului școlar: „Catalogul electronic se tipărește, se semnează, se avizează și se arhivează de directorul unității de învățământ, la finalul anului școlar, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (5) și (8) din Regulamentul privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.844/2016, cu modificările și completările ulterioare”.
„A crescut fantastic numărul școlilor care implementează o astfel de soluție. Inițial erau reticente. acum, de când am eliminat bariera aceasta – că trebuiau să completeze în dublu și în catalogul electronic, și în cel clasic pe care îl știm noi și am spus că pot printa pur și simplu cataloagele, să le semneze și să le arhiveze, sau le pot arhiva direct digital. Aceasta este noua reglementare pe care am dat-o recent, normal că școlile au devenit mult mai deschise”, a declarat Ligia Deca.
„De ce? Pentru că nu fac doar notare, trimit și teme, comunicăm cu părinții, reușesc să aibă un profil al elevului, reușesc să vadă o evoluție în timp.
Deci cataloagele acestea electronice sunt în multe cazuri deja sisteme de management al școlarității. O să avem un catalog național pe care o să-l realizăm cu fonduri europene și mai avem un progres. În general statele dezvoltate au deja digitalizată partea de management școlar”, a mai spus ministra Educației la podcast.
Oficialul a continuat prin a explica ce înseamnă catalogul național.
„Fiecare școală practic are ce se întâmplă și acum în catalogul electronic, existând posibilitatea să interoghezi tu la nivel județean, național și să poți să faci statistici anonimizate.
Pe mine nu mă interesează ce notă a luat Georgescu, pe mine mă interesează să știu pe intervale de notare cum stă o anumită generație, ca să pot să îmi dau seama ce trebuie să fac eu ca politică publică să intervin, ce remedial să plătesc, ce performanță trebuie susținută. Deci asta face catalogul electronic. Dar știți cum am început deja să facem asta? Cu digitalizarea evaluării la examenele naționale. A fost primul an, anul trecut școlar, în care toate examenele naționale au fost corectate digital”.
Credit foto / Sursa: Edupedu