Militarii din cadrul Brigăzii 22 Mecanizată Separată din Cernăuți, care desfășoară operațiuni de luptă în regiunea rusă Kursk, au capturat un grup de soldați ruși. Informația a fost confirmată de Comandamentul Forțelor Terestre ale Ucrainei într-un mesaj publicat pe Telegram, potrivit BucPress.
Numărul exact al soldaților ruși capturați nu a fost dezvăluit de Forțele Terestre.
„Încă o zi de acțiuni active pe teritoriul inamic. Luptătorii Forțelor Terestre continuă să îndeplinească misiuni de luptă în regiunea Kursk. Avem rezultate bune în privința prizonierilor, ceea ce înseamnă că tot mai mulți dintre băieții și fetele noastre se vor întoarce curând acasă”, se arată în mesaj.
De menționat că pe 20 august, Brigada 22 Mecanizată a publicat pe pagina oficială de Facebook un video în care se vede un drum unde sunt întinși prizonieri de război ruși, despre care s-a menționat anterior. În videoclip, un militar ucrainean afirmă că 29 de ruși au fost capturați într-o singură zi.
Credit foto / Sursa: Bucpress